ANCOM anunţă noi reglementări pe piaţa serviciilor poştale
ANCOM anunţă noi reglementări pe piaţa serviciilor poştale, introduse la începutul lunii, care privesc modul în care companiile comunică cu autorităţile şi stabilesc noi sancţiuni, informează autoritatea.
Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 27/2019 adoptate la începutul acestei luni, furnizorii de servicii poştale autorizaţi în România trebuie să transmită Autorităţii de reglementare o serie de informaţii şi date statistice privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/644, riscând în caz contrar să fie sancţionaţi. De asemenea, persoanele care intenţionează să revândă servicii poştale, inclusiv prin intermediul unor platforme informatice, sunt obligate să notifice ANCOM în privinţa acestei intenţii începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2019 a fost adoptat regimul sancţionator care se aplică în cazul nerespectării dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2018/644 privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, potrivit căruia furnizorii de servicii poştale autorizaţi în România vor trebui să actualizeze sau să transmită ANCOM o serie de date statistice. Astfel, furnizorii vor putea fi sancţionaţi cu amenzi de la 5.000 de lei până la 2% din cifra de afaceri în cazul nerespectării obligaţiei de a actualiza anumite informaţii (cum ar fi datele lor de identificare, caracteristicile şi descrierea serviciilor de livrare de colete, termenii şi condiţiile generale pentru serviciile de livrare de colete) sau cu amenzi administrative de la 100 de lei la 15.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere pentru a-i determina să furnizeze o serie de informaţii prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/644, reprezentând date statistice referitoare la: numărul coletelor interne procesate, numărul coletelor care intră şi/sau ies de pe teritoriul României, cifra de afaceri generată de serviciile de livrare de colete prestate la nivel internaţional, european şi global, o listă de preţuri accesibilă publicului etc.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro