ANPDCA: Doar 20% dintre copiii adoptabili sunt mici şi sănătoşi. Familiile trebuie informate mai bine

Autor: Aurelia Alexa Postat la 25 septembrie 2014 37 afişări

Doar 20 la sută dintre copiii declaraţi adoptabili sunt sănătoşi şi mai mici de cinci ani, a declarat joi, la Conferinţa Naţională pentru Adopţie, preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, precizând că persoanele care vor să înfieze ar trebui să fie mai bine informate despre profilul copiilor din sistem.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru protecţia Drepturilor copilului şi Adopţie, Gabriela Coman, a precizat că în toată ţara sunt declaraţi adoptabili 3.152 de copii, 520 dintre ei fiind adoptabili internaţional.

"Avem adoptabili, în acest moment, 3.152 de copii. E greu de spus dacă sunt mulţi sau puţini, dar e important de ştiut că numai 20 la sută au vârsta sub cinci ani. Vârstele mai mari implică automat şi probleme speciale cu care copiii vin, pentru că ei au stat mai mult în sistemul de protecţie specială. Statul, mai mult în asistenţă maternală sau în centre, le aduce anumite tulburări, anumite încetiniri în evoluţie - emoţionale, cognitive sau de comportament. Deci aceşti copii vin cu probleme diverse şi cu un cumul de probleme pe care părinţii care doresc să adopte ar trebui să le ştie. În momentul de faţă, părintele este informat, însă informaţia care i se transmite este mai degrabă de natură de a-i induce lui răspunsuri referitoare la ce şi-ar dori el. Cred că ar trebui schimbată puţin această procedură şi cred că ar trebui informaţi părinţii despre situaţia acestor copii", a explicat Gabriela Coman.

Ea a mai precizat că, în prezent, 1.610 familii sunt atestate să adopte.

"Din numărul total al copiilor adoptabili naţional, aflaţi în etapa de potrivire teoretică, 19,7 la sută au vârsta cuprinsă între 0 şi 5 ani, sunt clinic sănătoşi şi nu au întârzieri în dezvoltare, iar 16,1 la sută sunt încadraţi în grad de handicap şi prezintă retard mental. La nivel naţional, 1.610 familii sunt atestate să adopte. Dintre acestea, 1.475 sunt atestate să adopte un copil, 133 au atestat pentru doi copii, iar două familii pot adopta câte trei copii", a mai spus preşedintele ANPDCA.

Gabriela Coman a precizat, la acelaşi eveniment, că din cei 3.152 de copii adoptabili, 335 sunt încredinţaţi în vederea adopţiei, 300 sunt în potrivire practică, iar 2.517 sunt în potrivire teoretică.

"Din numărul total de copii aflaţi în potrivire teoretică, 738 au între unu şi cinci ani, 1.063 au între şase şi 10 ani şi 716 între 11 şi 17 ani", a spus preşedintele ANPDCA.

Coman a mai precizat că, până în prezent, au fost pronunţate 17 adopţii internaţionale şi mai există încă 31 de solicitări venite din familii mixte, adică unul din părinţi este cetăţean străin, iar celălalt, român.

Familiile şi persoanele atestate pentru adopţia internaţională sunt din Canada (şapte), Franţa şi Spania (câte cinci), Italia şi Germania (câte patru), SUA (trei), Suedia (două) şi Olanda (una).

"Din cei 520 de copii adoptabili internaţional, 36 au între unu şi cinci ani, 264 au între şase şi zece ani şi 256 între 11 şi 17 ani", a mai spus preşedintele ANPDCA.

Preşedintele Asociaţiei Ador Copiii, Simona Czudar, a precizat că discuţiile privind adopţia ar trebui să pornească întotdeauna de la interesul copiilor, subliniind că foarte mulţi dintre ei, deşi au şanse reale să fie adoptaţi, sunt refuzaţi din cauza etniei.

Simona Czudar a anunţat că organizaţiile acreditate în domeniul adopţiei s-au reunit într-o Federaţie Naţională pentru Adopţie, principalul obiectiv al acestui structuri fiind creşterea standardelor de lucru în domeniu.

Directorul exectutiv al Fundaţiei SERA România, Bogdan Simion, a declarat, la aceeaşi conferinţă, că ar fi necesară o regândire a modului în care este abordată adopţia, deoarece structura grupului ţintă s-a schimbat atât din punct de vedere al vârstei, cât şi din punct de vedere al eventualelor handicapuri, ceea ce face adopţia din ce în ce mai dificilă.

"În anii '97, '98, '99 aveam foarte mulţi copii mici în sistem. Copiii mici tind să devină din ce în ce mai puţini şi cred că ar trebui ca familiile să fie ceva mai bine informate asupra aşteptărilor pe care le au de la sursa acestui sistem. Ar trebui să fie mai bine informate cu privire la ce ar putea să adopte din sistem şi cred că asta ar trebui să conteze mai mult decât ce îşi doresc familiile. Ştiu, dintr-un studiu anterior, că peste 95 la sută din familiile care adoptă în România îşi doresc un copil mic, sănătos. Copilul mic, sănătos, începe să devină o excepţie în sistemul de protecţie a copilului şi poate că familiile ar trebui să ştie foarte bine acest lucru, să fie informate, să ştie care sunt copiii pe care îi pot adopta", a spus Bogdan Simion.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ADOPŢII,
FAMILII,
COPII
/actualitate/anpdca-doar-20-dintre-copiii-adoptabili-sunt-mici-si-sanatosi-familiile-trebuie-informate-mai-bine-13349658
13349658
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.