Antonescu: În noua Constituţie, Parlamentul va fi doar for de dezbateri, nu şi de decizie
Liderul PNL Crin Antonescu a precizat, vineri, că în urma observaţiilor ridicate de Comisia de la Veneţia, din proiectul de Constituţie se va scoate termenul "decizie" din sintagma care definea Parlamentul ca "for de dezbatere şi decizie".
El a spus că formula modificată reia vechea formulă din Constituţie, respectiv "organul reprezentativ suprem al poporului român" şi adăuga sintagma "forul de dezbatere şi decizie al naţiunii".
Antonescu a admis că, în urma observaţiilor reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia, se va renunţa la termenul "decizie", care nu va mai fi inserat în proiectul de Constituţie în legătură cu Parlamentul.
"O observaţie a invitaţilor noştri a fost aceea că termenul «decizie» ar putea să nască interpretări prea largi, pentru că sunt tot felul de decizii, iar unele decizii nu sunt luate de Parlament, ceea ce e corect. În sensul acesta, deşi evident nu asta era intenţia celui care a propus acest amendament, cred că vom renunţa la termenul de «decizie» ca să nu se poată naşte confuzii, deşi Constituţia descrie foarte clar după aceea care sunt prerogativele şi ale Parlamentului, şi ale Guvernului, şi ale preşedintelui", a spus Antonescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro