Antreprenori locali. Producătorul de lactate Artesana: Este fundamental greşit să ne uităm la adaosul comercial ca la ceva care trebuie redus pentru că aşa hotărăşte un guvern
Daniel Donici, managing partener la Artesana, producător local de lactate, spune că mecanismele pieţei libere ar trebui să fie lăsate să regleze preţurile, lucru care se întâmplă oricum, iar că decizia guvernului de a stabili un procent maxim al adaosului comercial practicat de un producător şi de un retailer poate adânci confuzia care se face, în mod frecvent, între adaos comercial şi profit.
„În opinia mea, ca economist trecut prin tranziţie (de la economia planificată la cea capitalistă), consider că este fundamental greşit să ne uităm la adaosul comercial ca la ceva care trebuie redus pentru că aşa hotărăşte un guvern“, consideră antreprenorul, care conduce o companie cu afaceri de 24 mil. lei anul trecut. În plus, el crede că de cele mai multe ori autorităţile române acţionează asupra simptomelor, nu asupra cauzelor bolii. „Atâta timp cât nu avem infrastructură (drumuri, autostrăzi, sisteme de irigaţii, etc), subvenţii la nivelul colegilor din ţările din vest şi mecanisme de reglare a pieţei corecte şi previzibile (de tipul regulilor privind accesul producătorilor în retail - aici a existat un demers lăudabil cu plafonul de minimum 50% produse româneşti la raft), precum şi o predictibilitate a sistemului monetar şi fiscal, nu putem avea pretenţia să avem preţuri mici şi stabile. Cel puţin, nu la alimente“, crede Daniel Donici. De asemenea, el consideră că singura instituţie abilitată să intervină asupra inflaţiei este Banca Naţională, care are toate mecanismele să facă asta, fără a crea haos.
Pe de altă parte, cu privire la acordul voluntar dintre retaileri şi procesatorii de lapte, care a avut ca scop reducerea preţului la laptele de consum, Daniel Donici spune că această scădere a preţurilor a ajutat compania, dar această reducere ar fi existat şi fără acest acord. De altfel, Consiliul Concurenţei a anunţat că din datele analizate de instituţie preţul la raft al laptelui proaspăt, de provenienţă românească, a continuat să scadă înregistrând în medie reduceri de peste 20% în iunie.
„Dacă ne raportăm strict la lapte, trebuie să menţionez că, odată cu darea în funcţiune a noii fabrici, abia din luna martie am început să livrăm lapte convenţional (adică fără certificare ecologică/bio, şi astfel am intrat pe o piaţă cu o adresabilitate mult mai mare), care are o evoluţie foarte bună.“
„Dar avem nevoie de un istoric mai mare, de minim 6 luni, pentru a face o analiză completă“. El adaugă faptul că Artesana nu a simţit fenomenul de dowtrading din retail, iar cererea pentru produsele companiei creşte mai repede decât scade piaţa. De altfel, jucători din piaţă spuneau că românii sunt mai atenţi la cumpărături, cumpără fie mai puţin, fie mai ieftin.
Producătorul Artesana a pus în funcţiune noua fabrică de lactate din Tecuci, judeţul Galaţi, în luna martie, după investiţii totale de 6 mil. euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro