„Mursa - mierea, polenul şi apa de izvor - fermentează în cisterne speciale din inox cu ajutorul unor drojdii selecţionate. După etapa de fermentaţie urmează limpezirea miedului şi maturarea lui, iar pentru această ultimă etapă e nevoie de luni de zile, chiar ani, pentru a obţine un mied de calitate mai mare, find nevoie de 2-3 ani de învechire“, descrie Claudiu Popa, fondatorul afacerii Mied Dacic, procedeul de producţie a miedului, un produs de care nu mulţi au auzit, însă care are izvoare adânci încrustate în istoria poporului român. „Pasionat de istorie şi de apicultură, aş spune că întâlnirea mea cu miedul a fost inevitabilă.

L-am întâlnit în literatură, l-am remarcat şi i-am dat o importanţă deosebită. L-am căutat şi am reuşit să culeg o reţetă din Ţara Moţilor. Am experimentat multă vreme până am ajuns să fiu mulţumit de rezultat. Dar nu eram în căutarea unei idei de afacere“, îşi descrie Claudiu Popa demersul în documentarea deschiderii primei miedării din România, în 2012, în Timişoara.

Popa, care este în prezent responsabil şi de departamentul de dezvoltare al unei firme timişorene cu profil alimentar, spune că dacă ar fi luat decizia unui astfel de proiect ca un om de afaceri, nu s-ar fi aventurat în aceasta, mai cu seamă că recuperarea investiţiei, de aproximativ 30.000 de lei, va mai dura încă aproximativ doi ani. „Procesul de producţie este unul îndelungat, produsul fiind comercializat cel mai devreme peste şase luni de la începerea procesului de producţie, perioadă în care este nevoie de alte investiţii pentru crearea de noi loturi de mied, iar la baza lui stă o materie primă costisitoare pentru produţia unei astfel de băuturi.“

În prezent, unitatea de producţie se află în Timişoara, dar şi-a propus mutarea acesteia în mediul rural, într-o localitate din apropierea oraşului, mai potrivită pentru extindere, dar şi pentru dezvoltarea unei stupine care să le asigure autonomia în ce priveşte furnizarea de materie primă. Preţurile sortimentelor de mied produse se situează în intervalul 20-40 de lei, iar cei care îl cumpără sunt mai ales tinerii: „De regulă sunt tineri, interesaţi de băuturi artizanale şi dornici să privească dincolo de limitele rafturilor de supermarket. Apoi vin cei interesaţi de istorie, de arheologie culinară, de tradiţii, de identitatea naţională“, explică Ciobanu.

Produsele Mied Dacic sunt comercializate în prezent în şapte localuri din reţeaua HoReCa cu specific tradiţional şi/sau frecventate de tineri, cât şi într-un magazin cu profil apicol. Îşi promovează produsul mai ales în mediul online, prin intermediul prietenilor ce îi încearcă produsele, cât şi prin participarea la evenimente inedite, cum ar fi concursul de bărbi şi mustăţi, unde au acordat premii în produse câştigătorilor.

Ciobanu spune că există o comunitate a pasionaţilor de cultură dacică aflată în dezvoltare. „Comunitatea celor pasionaţi de cultura dacică este una foarte efervescentă, în plină dezvoltare, animată de oameni inteligenţi şi dedicaţi promovării istoriei şi tradiţiilor arhaice. Anual sunt organizate mai multe festivaluri tematice cu reconstituiri istorice şi întreceri sportive străvechi, ateliere de creaţie artistică şi culinară, sunt editate cărţi şi reviste de o foarte bună calitate“, descrie el efervescenţa cu care se dezvoltă comunitatea culturii dacice din care fac parte Pensiunea Dacică, Plăcintele dacilor, Revista Harap Alb şi alte iniţiative.

Din aceeaşi comunitate fac parte şi reprezentanţii Atelierului de Istorie, proiect de realizare şi de comercializare a unor obiecte de inspiraţie dacică. Iniţiativa s-a născut în urmă cu aproape un deceniu, odată ce un grup de prieteni şi colegi, majoritatea istorici, au pus bazele unui ONG de reconstituire, potrivit Anei Gruia, reprezentanta acestuia. Scopul acestuia era de recreare a civilizaţiei dacice şi romane şi a început prin documentarea şi realizarea de costume, echipamente şi accesorii de acum 2.000 de ani.

Dintre produsele realizate, cel mai de succes a fost pilaeus-ul, căciula dacică: „Căciula tipică a nobililor daci, cu acel moţ caracteristic, este cunoscută dintr-o serie de reprezentări antice, însă este greu de desluşit din ce material era făcută (piele? stofă?) şi mai ales cum. Ceea ce vindem acum este forma cea mai apropiată de modelul istoric, este realizată din stofă de lână, în culori similare celor care se puteau obţine în antichitate, şi este cusută manual“, explică Ana Gruia detaliile celui mai vândut produs pe site-ul Atelierul de Istorie.

Recent, au extins activitatea spre marochinăria artizanală „avansând spre modernitate“ prin portmonee din piele decorate cu motivul lupului dacic. Se inspiră din reprezentări şi din descrieri antice, artefacte din perioada respectivă, dar şi analogii şi deducţii logice pentru reconstituirea elementelor de cultură materială şi de viaţă cotidiană a dacilor, romanilor, celţilor şi egiptenilor. În cadrul atelierului lucrează două persoane, cărora li se alătură 3-4 colaboratori. „Activitatea noastră, şi a altora cu profil similar, suscită într-adevăr tot mai mult interes. Cei mai mulţi clienţi sunt interesaţi de civilizaţia dacică şi s-ar putea spune că acest interes face parte dintr-un fenomen mai amplu. Dacii sunt percepuţi drept strămoşii «misterioşi» şi acest lucru este oarecum de înţeles având în vedere puţinătatea, uneori frustrantă, a surselor antice privitoare la Dacia“, explică Gruia motivele dezvoltării acestui domeniu.

Dacii au atras şi atenţia omului de afaceri Virgil Profeanu, fondatorul VP Holding, afacerea cu venituri de 60 de milioane de lei cu activităţi mai ales în zona de project management şi care, după ce a scris şi o carte de management pe baza proverbelor dacice, „Acvila şi businessul“, a deschis un restaurant cu specific dacic în Capitală, La Bordei. Este discret în ce priveşte investiţia în acesta, dar spune că aceasta se va amortiza în aproximativ patru ani, datorită celor aproximativ 450 de clienţi zilnici. „Pripită dacică, potrivită dacică, zemuri“ sunt câteva dintre denumirile dacice din meniu inventate de însuşi omul de afaceri care se autointitulează şi „bucătar reţetar“. Restaurantul este împărţit în trei zone, dintre care una dedicată mâncării dacice, una mâncării tradiţionale, iar a treia mâncării internaţionale, iar valoarea bonului mediu pentru acestea este de 50 de lei, iar Profeanu îl descrie drept „un bordei modern, adică bordeiul unui dac care a avut bani şi şi-a făcut un bordei după gusturile proprii