Apple îşi pierde supremaţia. Ce business gigant îi depăşeşte şi devine cea mai mare companie din lume în funcţie de valoarea de piaţă
După un raliu de 29,25% în 2022, gigantul petrolier Aramco din Arabia Saudită a depăşit Apple în ceea ce priveşte capitalizarea şi a devenit cea mai valoroasă companie la nivel mondial, conform seekingalpha.com.
Valoarea de piaţă a societăţii este de circa 2.500 de miliarde de dolari, cu puţin peste capitalizarea Apple.
Acţiunile producătorului iPhone-urilor au scăzut cu 15,7% de la începutul anului. Chiar dacă gigantul american a raportat rezultate puternice şi a oferit estimări solide pentru perioada următoare, evoluţia pe bursă a fost afectată de un selloff la nivelul acţiunilor de tip „growth” din industria tech.
Analiştii se aşteaptă ca Apple să înregistreze un profit net per acţiune (EPS – earnings per share) de 6,15 dolari în anul fiscal 2022 şi să raporteze venituri totale de 100 de miliarde de dolari.
Saudi Aramco a anunţat venituri de 32 de miliarde de dolari în T4/2021, când preţul bariului de petrol era cu circa 5 dolari sub nivelurile actuale, iar producţia era mai scăzută.
Timp de doi ani, investitorii au discutat despre „câştigătorii pandemiei” din sectorul tech. Totuşi, scăderea numărului de investiţii în energie din timpul crizei sanitare a dus la o lipsă considerabilă de petrol, gaze, cărbune şi capacitate de rafinare, determinându-i astfel pe unii analişti să considere că sectorul energetic ar putea fi „cel mai mare câştigător al pandemiei”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro