Aprecierea dolarului ar putea reduce cu 10% profitul companiilor multinaţionale din SUA

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 22 martie 2015 117 afişări

Aprecierea cu peste 20% a dolarului faţă de cele mai importante monede ar putea fi cea mai mare ameninţare pentru companiile americane după criza financiară din 2008, potrivit analiştilor de pe Wall Street, care avansează un scenariu în care profiturile multinaţionalelor ar urma să scadă cu 10%.

Analiştii Bank of America/Merrill Lynch arată că o apreciere cu 25% a dolarului în decurs de 12 luni a coincis de fiecare dată cu o scădere de 10% a profitului pe acţiune obţinut de companiile multinaţionale din SUA. În acest sens, economiştii băncii folosesc noţiunea de "recesiune a câştigurilor", pe care o definesc drept minimum două trimestre consecutive de scădere a profiturilor comparativ cu trimestrele corespunzătoare din anul anterior, relatează Reuters.

Moneda americană a crescut cu 22% în ultimele 12 luni faţă de un coş format din cele mai importante monede la nivel global, ceea ce înseamnă că veniturile şi profitul obţinute de către companiile americane în afara Statelor Unite valorează mai puţin atunci când raportarea acestora se face în dolari.

Deşi profiturile companiilor mari nu au scăzut încă, analiştii indică un trend negativ în ceea ce priveşte evoluţia rezultatelor financiare ale multinaţionalelor americane în acest an. Economiştii de pe Wall Street au estimat în martie că profiturile vor creşte cu doar 1,3% în 2015, în condiţiile în care, la începutul anului, aceştia mizau pe un avans de 8,1%.

Mai mult decât atât, analiştii anticipează că profitul pe acţiune al companiilor cuprinse în indicele S&P 500 al bursei de la New York va coborî cu 3,1% în primul trimestru din acest an şi cu 0,7% în trimestrul al doilea.

"Acesta este doar începutul. Impactul aprecierii dolarului asupra câştigurilor companiilor americane ar putea dura între trei şi şapte ani. S-ar putea să nu se întâmple în fiecare an, dar există un risc istoric asupra profiturilor companiilor americane, mai ales pentru multinaţionale, atunci când se apreciază dolarul", a declarat Richard Bernstein, director executiv general al Richard Bernstein Advisors din New York.

Aprecierea dolarului faţă de euro şi alte monede importante a provocat reducerea cu 18,66 miliarde de dolari a veniturilor companiilor din SUA şi Canada în ultimul trimestru al anului trecut, declinul cauzat de efectele de curs fiind de patru ori mai mare faţă de trimestrul anterior, potrivit firmei americane de consultanţă FiREapps, relatea The Wall Street Journal.

Companiile din America de Nord a putea înregistra o scădere cu 25 de miliarde de dolari a veniturilor în primul trimestru din 2015, pierderi legate de cursul valutar, potrivit FiREapps.

De altfel, mai multe companii americane, precum IBM şi Intel, au estimat că rezultatelor lor financiare din acest an vor fi afectate de creşterea dolarului faţă de principalele monede internaţionale.

Banca americană Goldman Sachs anticipează că euro va scădea faţă de dolar cu peste 10% în următoarele 12 luni, la 0,95 dolari pe unitate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DOLAR,
COMPANII,
SUA
/actualitate/aprecierea-dolarului-ar-putea-reduce-cu-10-profitul-companiilor-multinationale-din-sua-14034056
14034056
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.