Arabii atacă piaţa de capital cu Saudi Aramco, ceea ce ar putea deveni cea mai mare listare bursieră din lume

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 septembrie 2019 153 afişări

Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, se pregăteşte pentru o listare pe bursa din Riyadh, care va avea loc „foarte curând”, potrivit CEO-ului companiei, citat de CNBC.

Arabii atacă piaţa de capital cu Saudi Aramco, ceea ce ar putea deveni cea mai mare listare bursieră din lume

Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, se pregăteşte pentru o listare pe bursa din Riyadh, care va avea loc „foarte curând”, potrivit CEO-ului companiei, citat de CNBC.

„Ce am spus mereu este că Aramco este pregătită de listare în orice moment acţionarii vor devide să meargă înainte”, spune Amin Nasser, preşedintele şi CEO-ul Aramco, în faţa reporterilor adunaţi la World Energy Conference, în Abu Dhabi.

Saudi Aramco este aşteptată de mai mulţi ani să devină cea mai mare listare bursieră din istoria lumii, dar a fost amânat de mai multe ori. De data aceasta însă, oficialii statului Arabia Saudită au trecut iarăşi la fapte şi au redeschis discuţiile cu bănci pentru operarea procesului de listare.

„Aşa cum aţi auzit de la Înălţimea Sa Prinţul Abdulaziz, listarea va avea loc foarte curând. Deci, suntem pregătiţi – asta este ideea principală”, adaugă Nasser.

Nasser a confirmat şi că gigantul petrolier de stat vrea să se listeze şi pe o bursă internaţională, pe lângă Riyadh, dar nu a specificat nicio destinaţie pe care o vizează.

„Listarea primară va fi locală, însă suntem pregătiţi şi pentru a ne lista în alte regiuni”, spune Nasser.

Agenţia de presă Reuters a raporta luni că Regatul vrea să listeze 1% din Aramco pe bursa locală înainte de finalul anului şi încă 1% în 2020, potrivit unor surse din piaţă, în contextul în care statul pregăteşte listarea unei participaţii totale de 5% din companie.

Gigantul petrolier şi-a amânat IPO-ul (Initial Public Offering), care era programat pentru 2018, în contextul în care statul îşi făcea griji cu privire la scrutinul public referitor la finanţele companiei, şi la o structură corporate prea complextă. Listarea ar urma să fie cea mai mare listare bursieră din istoria pieţelor de capital.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.