Arhiepiscopul Tomisului, pus sub control judiciar pentru o şpagă de 500 de euro
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu, a fost pus sub control judiciar de către procurorii anticorupţie constănţeni într-un dosar de luare de mită şi fals în documente sau declaraţii având drept consecinţă obţinerea de fonduri UE, potrivit unui comunicat al DNA. Deşi ar fi obţinut importante fonduri europene, procurorii DNA mai susţin că Teodosie Snagoveanu ar fi luat mită de la o persoană 500 de euro pentru ca, în calitatea sa de arhiepiscop, să-i găsească un post într-o parohie.
De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mandatarii înaltului prelat, la data comiterii faptelor, respectiv Stere Beca, Bogdan Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Ciprian Cojocaru, care au şi ei calitatea de suspecţi. Cei patru sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Un alt suspect, Aurelian Ştefan, este cercetat cu privire la complicitate la această infracţiune.
„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene”, se arată într-un comunicat al DNA.
În concret, arhiepiscopul Tomisului este suspectat că personal sau prin mandatarii săi a raportat către APIA în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.
Cititi mai multe pe www.vocea.biz
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro