Au ajuns la venituri de 1,3 milioane de euro printr-o afacere prin care îi învaţă pe alţii cum să vândă
Compania românească de consultanţă în vânzări şi training Trend Consult a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1.300.000, în creştere cu 40% faţă de 2013.
„Obiectivul nostru în 2014 a fost o creştere de 30%, mai exact ne-am propus să atingem o cifră de afaceri de 1.200.000 de euro. Pe la jumătatea anului am realizat că există şanse reale să ne depăşim obiectivul. Pentru 2015 plănuim o creştere de 10%. Ne aflăm în mod clar pe un trend ascendent al pieţei şi suntem pregătiţi pentru următorul val. Şi aici mă refer la acele companii care au început să ceară programe speciale, adaptate nevoilor lor, care fac parte dintr-un plan la nivel organizaţional şi care combină tipuri de intervenţii – certificare, training, coaching sau teambuilding”, a declarat Marius Decuseară-Brandenburg, managing partner şi country manager Trend Consult.
Rezultatele financiare sunt divizate în cele trei departamente principale ale grupului. Astfel, 41% din venituri se datorează departamentului de consultanţă şi training în vânzări (serviciile de consultanţă: 23,5%, training 17.5%), 35,5% din acestea vin din partea activităţii de training în Leadership & Soft Skills, iar 23,5% din venituri sunt generate de departamentul de teambuilding şi conferinţe.
„Departamentul de teambuilding şi conferinţe a avut cea mai mare creştere anul acesta, de 100%. Proiectele de team culture au devenit mult mai atractive pentru companii, care, după o perioadă destul de aridă, sunt dispuse acum să investească în programe menite să consolideze echipele sau să transmită anumite mesaje organizaţionale într-un mod diferit. Acesta este urmat, cu un avans de 50%, de departamentul de consultanţă şi training în Vânzări, domeniu în care suntem foarte implicaţi şi pentru dezvoltarea căruia deja pregătim ediţia a doua a Sales Performance Summit 2015, ce va avea loc în luna mai”, a completat Marius Decuseară-Brandenburg.
Trend Consult a furnizat anul acesta servicii către peste 50 de companii, printre care se numără: Autonom Rent a Car, Banca Comercială Română, Biofarm, Coca-Cola, GDF SUEZ Energy România, Honeywell, ING România, Kaufland, ND Pharma, Orange, Provident, Raiffeisen Bank, Renault România, REWE România, Telekom România, WWF.
Grupul Trend Consult activează pe piaţa de consultanţă în vânzări şi training din România şi şi-a extins în ultimii ani activitatea şi în Europa Centrală (Austria şi Polonia).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro