Aceste forţe s-au făcut simţite şi prin cutremurul politic din Irlanda, unde în alegerile recente marele câştigător a fost partidul naţionalist de stânga Sinn Féin, braţul politic al Armatei Republicane Irlandeze – acum dizolvata, dar cândva sângeroasa IRA. Sinn Féin sprijină unificarea Irlandei cu Irlanda de Nord. Pentru Elliot Douglas, scoţian şi ziarist la Deutsche Welle care a beneficiat din plin de apartenenţa Marii Britanii la UE, inclusiv de programul Erasmus, simbolul eforturilor de integrare europene şi acum al ruperii Marii Britanii de UE, Brexitul, a fost un şoc care acum împinge oamenii să sprijine extremele politice.

Independenţa Scoţiei se încadrează în această tendinţă, iar Douglas vede numai nesiguranţă la orizont:

Călătorind pe drumurile înguste, nu este nimic perceptibil diferit de peisajul copilăriei mele, scrie Douglas. Aceleaşi dealuri de culoare verde-purpuriu, acelaşi cer furios-cenuşiu, acelaşi vânt rece al Mării de Nord care face ca oile să se strângă laolaltă. Este prima mea călătorie înapoi în Scoţia de când am plecat să lucrez în Germania vara trecută. Deşi nimic nu pare să se fi schimbat de la 11 p.m., 31 ianuarie 2020 – data oficială a Brexitului –, insula trecutului meu a făcut un pas mai departe de continentul căruia îi spun acum acasă. Locul Scoţiei în Uniunea Europeană şi în Regatul Unit a dominat politica vieţii mele de adult. În 2014, Scoţia a votat clar împotriva independenţei faţă de Marea Britanie. Unul dintre argumentele principale aduse de mişcarea antiindependenţă a fost că, rămânând parte din Marea Britanie, am continua să beneficiem de toate avantajele date de statutul de membru al UE, unul dintre cele mai puternice blocuri politice din lume. Abia împlinisem 19 ani când pentru prima dată mi-am exercitat dreptul de vot democratic. Fericit şi plin de speranţă pentru un viitor progresist al Scoţiei, am votat pentru independenţă. Apoi am regretat imediat ceea ce am considerat a fi o decizie pripită. Abia începusem studiile la universitate, mă mutasem într-o casă cu mulţi europeni şi finanţarea din Scoţia, Marea Britanie şi UE a făcut posibilă studenţia mea acolo. M-am simţit vinovat a doua zi după referendum. Fusesem parte din cei 45% care doreau să rupă acest regat. Cum aş fi putut să-mi doresc acest lucru când atât de multe lucruri depind de unitate? Doi ani mai târziu, m-am trezit într-o frumoasă dimineaţă de iunie în Alpii elveţieni cu vestea că 52% dintre britanici au votat ca Marea Britanie să părăsească UE. În Scoţia, 62% din electorat a respins Brexitul. M-am dus să lucrez pentru un job de vară ca intern la o conferinţă internaţională pentru promovarea păcii, simţindu-mă confuz la gândul că va trebui să explic colegilor din întreaga lume alegerea făcută de britanici.

În anii de facultate, am ales să studiez limbi străine la universitate şi urma să mă angajez printr-un program Erasmus în Germania – finanţat de UE, programul permite studenţilor europeni să studieze în străinătate –, unde aş fi lucrat şi ar fi urmat să mă împrietenesc cu cetăţeni din UE. Brexitul mă orbise. De atunci au trecut trei ani şi jumătate dificili, dar în 2020 ceea ce părea un coşmar imposibil a devenit în sfârşit realitate. În ianuarie, a fost întrerupt accesul la programul Erasmus pentru Marea Britanie. Mă gândesc că aş putea fi unul dintre ultimii beneficiari ai programului. În noaptea Brexitului, m-am întâlnit cu prieteni vechi din şcoală pentru a râde şi a bea timp de o noapte într-o fermă veche, departe de clădirile elegante de sticlă ale Bruxelles-ului, de piatra venerată a Westminsterului şi de arhitectura modernă dezordonată a Parlamentului Scoţian din Edinburgh. În ultimii cinci ani, am beneficiat cu toţii de locul nostru în UE – studiind şi trăind în străinătate, făcându-ne acolo vacanţe, creând acolo locuri de muncă. Acum, niciunul dintre noi nu ştie exact ce-i va aduce viitorul. Incertitudinea m-a paralizat în anii negocierilor pentru Brexit. Brexitul a împins oamenii să sprijine extremele politice şi a făcut ca Scoţia să se simtă ca un tărâm al generalizării şi absolutizării. Oamenii sunt deziluzionaţi de politica curentă şi chiar mai neclintiţi în convingerile lor. Se pare că există mai multă ură şi intoleranţă şi mai puţin respect faţă de ceilalţi.

Pentru mine, niciun partid şi nicio mişcare nu oferă un viitor sau o soluţie care are sens. Toate argumentele pentru independenţa scoţiană, pentru un al doilea referendum, pentru orice fel de Brexit par să se bazeze pe sprijinul orb al extremelor. Mă simt îndepărtat de oricare dintre opţiuni. În Scoţia de Jos, departe de monstrul din Loch Ness şi de vârfurile din Highlands, suntem în ţara poeziei scoţiene. Walter Scott şi Robert Burns se plimbau pe aceste dealuri. Când acum câteva săptămâni membrii Parlamentului European din 27 de ţări au cântat versurile lui Burns pentru a-şi lua rămas bun de la Marea Britanie – „For Auld Lang Syne” – am fost emoţionat. În Scoţia, melodia este cea care marchează sfârşitul unei nunţi sau al unei petreceri; este melodia pe care o cântăm la miezul nopţii la sfârşitul de an. În scoţiană – limba mea – înseamnă „de dragul vremurilor ce-au trecut”.

Cu toate acestea, UE este o parte importantă din viaţa mea. Călătoria mea prin Brexit a fost plină de contradicţii şi întrebări fără răspuns, iar viitorul pare să-mi ofere mai mult din aceste ingrediente. Mă îndoiesc că peisajul copilăriei mele se va schimba mult. Oile de pe dealuri se vor înghesui una în alta sub cerul iernii aşa cum o fac de secole. Iar tradiţiile, prieteniile şi legăturile care fac Scoţia ceea ce este ea astăzi vor continua, aşa cum au făcut-o şi-n timpurile ce-au trecut.

Cu peisajul economic, situaţia este alta. Înainte de referendumul din 2014, 55 de economişti din diferite universităţi britanice au semnat o scrisoare deschisă către Financial Times în care avertizau alegătorii scoţieni despre „riscurile majore economice pe care le presupune separarea”. „Separarea este un pariu cu cote foarte mici. Riscurile pentru generaţiile actuale şi viitoare sunt uriaşe“, se arată în scrisoare. Ziarele naţionaliste britanice au reluat acum avertismentul, anunţând o apocalipsă economică pentru o Scoţie independentă. Cam cum sunau avertismentele despre economia britanică post-Brexit în ziarele liberale sau de pe continent.

Christian Ewald, profesor de economie financiară la Universitatea din Glasgow, a semnat acea scrisoare, dar acum spune pentru Deutsche Welle că Brexitul a schimbat complet ecuaţia.

„Independenţa scoţiană ar fi în continuare un joc de noroc, dar la fel este Brexitul, iar alegerea este acum între două pariuri care vor avea, cel mai probabil, rezultate nefavorabile”, a explicat el. Unii cosemnatari consideră că argumentele din 2014 rămân valabile. Ronald MacDonald, profesor de macroeconomie la Universitatea din Glasgow, crede în continuare că ar fi necesare pachete masive de austeritate după independenţa scoţiană pentru a compensa ceea ce ar fi un mare deficit bugetar. Robert Zymek, lector de economie la Universitatea din Edinburgh, a susţinut, de asemenea, scrisoarea. El spune că situaţia politică s-a schimbat atât de mult încât acum ar fi foarte probabil un succes al votului pentru independenţă. Cu toate acestea, el consideră că Brexitul a creat şi mai multă incertitudine economică în ceea ce ar fi o Scoţie independentă, având în vedere că se aşteaptă ca viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi UE să implice o multiplicare a barierelor în calea comerţului. „Alegerea Scoţiei este: am dori să rămânem în Regatul Unit şi să acceptăm noi bariere în calea comerţului cu UE sau să devenim independenţi şi, ca posibil membru al UE, să ne bucurăm de comerţul liber cu Europa, dar să avem bariere mai mari pentru comerţ cu restul Regatului Unit?“ a spus Zymek. După mai bine de trei secole de uniune, nu este surprinzător faptul că cea mai mare parte a comerţului scoţian (60%) se desfăşoară cu restul Regatului Unit. Cu toate acestea, opoziţia pe această bază faţă de independenţa scoţiană nu are prea multă credibilitate, având în vedere zelul cu care guvernul britanic încearcă în prezent să se separe de tot ceea ce reprezintă UE, partenerul său comercial dominant. Andrew Wilson este un economist şi fost membru al Partidului Naţional Scoţian (SNP) în Parlamentul scoţian care a prezidat Comisia pentru creştere durabilă (SGC). Aceasta a realizat un plan economic pentru independenţa scoţiană pentru SNP în 2018. Wilson este de acord că Brexitul a adăugat complexitate campaniei pentru o Scoţie independentă, dar crede că perspectiva pe termen lung arată că suveranitatea va fi necesară. „Probabil că provocările tranziţiei înapoi în UE vor fi mai mari în cazul unui Brexit mai dur din cauza dependenţei noastre de comerţul cu restul Regatului Unit“, a declarat el pentru DW. „Experienţa Irlandei din ultimii 50 de ani este instructivă. În opinia mea, trebuie să alegem unde ne vom construi viitorul şi să muncim pentru a ajunge acolo, trecând peste provocările tranzitorii. Aceasta înseamnă aderarea timpurie la UE.”