Aurescu cere UE deschidere în privinţa asistenţei financiare acordate Republicii Moldova
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu le-a cerut colegilor europeni, în cadrul reuniunii de la Luxemburg, deschidere în ceea ce priveşte asistenţa financiară acordată de UE Republicii Moldova, pentru a încuraja astfel procesul de reformă de la Chişinău.
Prezent la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre UE, care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la Luxemburg, Bogdan Aurescu a solicitat deschidere şi flexibilitate în acordarea de asistenţă financiară pentru Republica Moldova şi a informat despre principalele măsuri luate de Bucureşti în această direcţie.
De asemenea, potrivit unui comunicat de presă al MAE, ministrul Aurescu a informat despre vizita recentă a premierului român la Chişinău şi despre asistenţa pe care o acordă ţara noastră, prezentând şi perspectivele dosarului transnistrean.
În condiţiile în care printre temele aflate pe agenda reuniunii au figurat şi evoluţiile din Vecinătatea Estică şi relaţiile UE-Rusia, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat "necesitatea unui angajament cât mai solid", pe termen mediu şi lung, al UE în regiune, reafirmând importanţa sprijinului european pentru stimularea statelor partenere, în special a celor care doresc o apropiere mai mare de UE, precum R. Moldova, Georgia şi Ucraina.
Conform comunicatului MAE, şeful diplomaţiei române a reiterat dorinţa României de a se implica în revitalizarea Parteneriatului Estic, în contextul procesului de revizuire a Politicii Europene de Vecinătate.
De asemenea, a reluat ideea necesităţii unei strategii a relaţiilor UE-Rusia, cu luarea în considerare a gradului de implicare a Rusiei în aplicarea Acordurilor de la Minsk.
Aurescu a mai arătat că regimul de sancţiuni decis de UE faţă de situaţia din Ucraina trebuie menţinut până la aplicarea integrală a acestora şi a adăugat că nu trebuie uitată "ocuparea continuă şi
ilegală a Crimeii".
În acest context, el a exprimat preocuparea României pentru continuarea de către Rusia a procesului de militarizare a regiunii Mării Negre, mai ales în Crimeea. Bogdan Aurescu s-a referit şi la necesitatea unei mai mari implicări a UE în soluţionarea conflictelor prelungite din Vecinătatea Estică şi la îmbunătăţirea comunicării strategice.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro