Australia s-ar putea alătura campaniei antiteroriste din Irak şi Siria

Autor: Mihai Draghici Postat la 21 august 2015 25 afişări

Australia analizează posibilitatea de a se alătura campaniei raidurilor aeriene împotriva militanţilor reţelei Stat Islamic din Siria şi Irak, după primirea unei solicitări formale în acest sens din partea Statelor Unite, anunţă premierul australian Tony Abbott.

"Este foarte important ca Australia să contribuie la distrugerea acestui cult al morţii. Dacă ei nu respectă frontierele, de ce ar trebui să le respectăm noi?", a declarat Abbott, potrivit agenţiei DPA.

Avioane australiene participă deja la raiduri aeriene împotriva ţintelor teroriste din Irak, dar, până în prezent, operaţiunile în Siria s-au limitat la oferirea de sprijin logistic.

"Examinarea aspectelor legale referitoare la extinderea operaţiunilor ar putea dura câteva săptămâni", a explicat Tony Abbott.

"Nu există diferenţe de natură morală privind intervenţia împotriva teroriştilor din Irak şi Siria", a subliniat Abbott.

Campania aeriană americană în Siria este susţinută de aliaţi din Orientul Mijlociu precum Arabia Saudită, Iordania şi Emiratele Arabe Unite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AUSTRALIA,
IRAK/SIRIA,
TERORISM
/actualitate/australia-s-ar-putea-alatura-campaniei-antiteroriste-din-irak-si-siria-14683678
14683678
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.