Avertisment: China îşi întăreşte capacitatea de folosi comerţul pe post de armă în faţa rivalilor geopolitici
China îşi diversifică sursele de resurse naturale vitale, o mişcare care va întări capacitatea Beijingului de a folosi comerţul drept armă împotriva rivalilor săi geopolitici, relevă un nou raport, realizat de firma de consultanţă Verisk Maplecroft, scrie CNBC.
China îşi diversifică sursele de resurse naturale vitale, o mişcare care va întări capacitatea Beijingului de a folosi comerţul drept armă împotriva rivalilor săi geopolitici, relevă un nou raport, realizat de firma de consultanţă Verisk Maplecroft, scrie CNBC. „Dacă China are un punct slab, acesta este dependenţa ridicată de resurse naturale străine“, se arată în raport.
China este un consumator major de materii prime ca petrolul şi minereul de fier. Însă ţara depinde masiv de importuri pentru a acoperi cererea internă pentru astfel de materii.
O modalitate prin care ţara îşi diversifică sursele de import este prin achiziţia de participaţii în cadrul unor companii străine, în acest fel urmând să crească proporţia de resurse deţinute de chinezi în importurile totale ale ţării, potrivit raportului. „China încearcă să-şi întărească controlul asupra lanţurilor globale de aprovizionare prin investiţii şi parteneriate internaţionale. Beijingul susţine companiile de stat în eforturile lor de expansiune globală şi de obţinere a controlului asupra unor baze externe de resurse de la sfârşitul anilor ‘90“, se mai arată în raport.
În diversificarea surselor de import, China preferă furnizori din „regimuri autocratice stabile“ şi nu din democraţii care ar putea implica schimbări de guverne sau posibile schimbări de politică, relevă raportul.
„Prin obţinerea de surse diversificate, China va fi mai bine poziţionată pentru a face din comerţ o armă în faţa rivalilor geopolitici, crescând în acelaşi timp dependenţa economică a partenerilor noi şi existenţi“.
În raport se menţionează exemplul măsurii luate de chinezi privind interzicerea cărbunelui australian. Cărbunele a fost doar unul din exporturile australiene afectate de măsuri retaliatorii din partea chinezilor.
Astfel de tensiuni geopolitice ar putea persista în condiţiile în care China îşi accelerează eforturile de reducere a dependenţei de furnizori „neprietenoşi“ de resurse, potrivit raportului. În acest sens, companiile şi investitorii aflaţi pe radarul Beijing-ului trebuie să se pregătească.
În acelaşi sens al reducerii dependenţei de furnizori străini, de această dată din domeniul tehnologic, chinezii îşi susţin cel mai mare şi mai important producător de cipuri.
Semiconductor Manufacturing International Corporation (SMIC) construieşte o fabrică nouă în Shenzhen care va costa 2,35 mld. $. Compania şi guvernul oraşului din sudul Chinei vor investi în acest proiect. Shenzhen este cunoscut drept un uriaş hub tech din China.
SMIC ocupă un loc central în planurile Chinei de a-şi creşte auto-suficienţa în industria semiconductoarelor pe fondul tensiunilor cu SUA, tensiuni care au scos la suprafaţă dependenţa Chinei de tehnologie străină în acest domeniu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro