AVERTISMENTUL transmis de cei mai mari oameni de ştiinţă ai lumii: "Scenariul TERMINATOR e mai aproape decât v-aţi închipui"

Postat la 14 ianuarie 2018 775 afişări

Un grup format din peste 100 de oameni de ştiinţă a trimis o scrisoare Organizaţiei Naţiunilor Unite în care cer stoparea dezvoltării aşa-numiţilor "roboţi-ucigaşi", avertizând cu privirea la un conflict din ce în ce mai periculos.

AVERTISMENTUL transmis de cei mai mari oameni de ştiinţă ai lumii: "Scenariul TERMINATOR e mai aproape decât v-aţi închipui"

Regimente întregi de tancuri ce se conduc singure, drone ce pot detecta un terorist în mijlocul unui grup de civili sau arme controlate de calculatoare inteligente, folosind algoritmi de tip machine learning pentru a se perfecţiona sunt doar câteva dintre tehnologiile lansate de industria militară în ultimii ani.

"În ceea ce priveşte lupta - fie că e pe apă, în aer sau pe pământ - armatele din jurul lumii prezintă zi de zi noi prototipuri", a declarat celor de la BBC Toby Walsh, profesor de inteligenţă artificială la universitatea South Wales din Sydney.

Una dintre cele mai noi invenţii de acest gen este reţeaua neurală ataşată mitralierelor Kalashnikov: producătorii susţin că arma poate face singură calcule pentru a determina când trebuie să tragă şi câte focuri, fără niciun fel de control uman.

Ce se întâmplă însă atunci când astfel de sisteme se întâlnesc cu un element necunoscut, având totuşi libertatea de a acţiona folosind ideea "celui mai bun scenariu"?

Greşelile ar putea fi dezastruoase, avertizează oamenii de ştiinţă: distrugerea ţintelor ce nu prezintă un pericol sau uciderea civililor.

Sursa: BBC

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.