Producătorul unei injecţii de 300 de dolari pentru alergii severe a cedat după o săptămână de presiune puternică din partea opiniei publice legate de preţurile extreme de ridicate şi a spus că va introduce o versiune generică a medicamentului, la jumătate de preţ, potrivit Financial Times.

Mylan a spus că va începe să vândă în două săptămâni două EpiPen-uri pentru 300 de dolari, o reducere de 50% faţă de preţul de peste 600 de dolari al versiunii branduite.

Producătorul farma a fost în lumina reflectoarelor în ultima perioadă în condiţiile în care a ridicat preţul la medicamentul de care depinde viaţa a numeroase persoane cu aproape 500% din 2007, primind ”mustrări” inclusiv din partea politicienilor precum Hillary Clinton.

În SUA există o temă majoră de dezbatere legată de preţul medicamentelor, având în vedere costurile foarte mari din domeniul sănătăţii, care sunt nesustenabile.

Un punct major este legat de preţul medicamentelor. În ultimii doi ani mai multe companii de top, care au un medicament etalon pentru o anumită boală, au majorat preţurile începând de la 100%-500%-5000% ştiind foarte sigur că cineva va plăti pentru el, cel mai probabil sistemul de stat.

Valeant, un producător canadian, de asemenea a fost ţinta unor replici dure din partea lui Hillary, la fel şi Martin Shkreli, care a devenit un paria la nivel global după ce a ridicat preţul unei pastile pentru bolnavii de SIDA de al 13,50 dolari la 750 de dolari peste noapte.

”Înţelegem frustrările şi îngrijorările legate de costul Epipen-ului pentru pacienţi, iar noi am împărtăşit mereu dorinţa publicului de a se asigura că cele mai importante produse sunt accesibile pentru oricine are nevoie de ele”, a spus heather Bresch, CEO Mylan.

Ea a mai spus că decizia companiei de a decizia companiei de a risca reducerea vânzărilor şi a introduce un produs generic, fără brandul Mylan, a fost un răspuns ”extraordinar” făcut în urma discuţiilor cu pfizer, care vinde injecţia şi în afara Statelor Unite. Bresch a adăugat că introducerea unui medicament generic a fost cea mai bună opţiune.

 Ea a răspuns la furorile create în jurul preţului EpiPen prin atragerea atenţiei la banii făcuţi de alte companii din sistemul privat de sănătate din SUA, inclusiv asiguratorii şi ale companii care ”gestionează beneficiile farma”, care negociează preţul medicamentelor cu reţetă.

Decizia Mylan vine în urma introducerii unui card de economii pentru consumatorii din SUA, care a plafonat cantitatea cu care pot contribui din propirul buzunar la costul EpiPen. De asemenea a mărit accesul programului, prin care unele familii mai sărace pot primi medicamentul pe gratis.

”Aceasta este o mişcare inteligentă, reală”, a spus Ronny Gal, analist la Bernstein. ”Cei doi paşi pe care i-a luat Mylan să reducă costul EpiPen vor avea un impact material pentru consumator”, a adăugat ea.

 “This is a smart, and real, move,” said Ronny Gal, an analyst at Bernstein. “The two steps taken by Mylan to reduce the cost of EpiPen will have material impact on the consumer cost of the drug.”

Breschs, care este fiica unui senator democrat, Joe Manchin, a petrecut ani făcând lobby pentru ca Epipen-ul să fie folosit în şcoli şi alte locuri publice, ajutând compania să domine o piaţă de aproximativ 1 miliard de dolari pentru tratarea şocurilor anafilactice cauzate de alergii puternice. 

Un medicament folosit de bolnavii de SIDA s-a scumpit peste noapte de la 13 dolari la 750 de dolari după ce a fost cumpărat de un ”băiat deştept”

Specialiştii în boli infecţioase protestează împotriva creşterii peste noapte a preţurilor unui medicament care ajută persoanele cu sistem imunitar scăzut, în special bolnavii de SIDA, motivând că oamenii care au nevoie de aceste tablete o să fie nevoiţi să plătească sute de mii de dolari anual pentru tratament, scrie The New York Times.

Medicamentul Daraprim a fost achiziţionat în luna august de către Turing Pharmaceuticals, el existând pe piaţă deja de 62 de ani. Compania care produce pastilele a crescut preţul unei tablete de la 13.50 de dolari la 750 de dolari într-o noapte.

“Creşterea preţului tabletelor ar putea forţa spitalele să folosească terapii alternative care ar putea să nu fie la fel de eficiente”, a spus Judith Aberg, şeful diviziei de boli infecţioase de la Şcoala de Medicină din Mount Sinai.

Această creştere de preţ a Daraprim nu este un caz izolat.  Cycloserine, un medicament împotriva tuberculozei, a suferit o creştere de preţ de la 500 de dolari la 10.800 de dolari pentru 30 de tablete, după ce compania Rodelis Therapeutics a cumpărat licenţa pentru producerea medicamentului.

Doxycycline, un antibiotic, costa în 2013 doar 20 de dolari flaconul, iar în aprilie 2014 preţul acestui medicament era 1.849 de dolari flaconul.

"Băiatul deştept" care a scumpit medicamentul pentru bolnavii de SIDA tocmai a cheltuit 2 mil. dolari pe cel mai scump album de muzică vândut vreodată, produs în un singur exemplar  

Martin Shkreli este directorul executiv al Turing Pharmaceuticals, parte a unui fond de investiţii, companie care a scumpit Daraprim, medicamentul împotriva SIDA de la 13.50 de dolari la 750. Acest lucru nu l-a împiedicat să cheltuie 2 mil. de dolari pe albumul-unicat al unei trupe de rap americane, scrie Bloomberg.

Medicamentul Daraprim a fost achiziţionat în luna august de către Turing Pharmaceuticals, el existând pe piaţă deja de 62 de ani. Acum ceva vreme, aceeaşi tabletă costa doar 1 dolar. "Nu este vorba despre o companie lacomă care încearcă să jefuiască pacienţii. Este pur şi simplu o decizie care ne menţine în afaceri", a spus Martin Shkreli la momentul respectiv despre majorarea preţului.

Din cauza acestei controverse, Shkreli s-a temut că afacerea cu albumul nu va ma fi finalizată, însă nu a fost aşa şi el a plătit 2 mil. de dolari pentru a intra în posesia albumului trupei Wu-Tang Clan.

“Once Upon a Time in Shaolin” este albumul trupei rap americane Wu-Tang Clan şi a fost lansat cu scopul de a-l vinde unei singure persoane, la un preţ cât mai ridicat, prin licitaţie.

„Vrem să facem o capodoperă aşa cum nimeni nu a mai făcut până acum în istoria muzicii!”, a spus Robert Diggs, liderul trupei, înainte de a lasa albumul, care ulterior a fost încărcat pe o platformă online de licitaţii. Ambalat într-un cufăr sculptat manual şi însoţit de o carte cu 174 de pagini pe care sunt scrise versurile celor 31 de melodii, albumul a fost ascultat în întregime doar de două persoane.

Printre doritorii de a-l cumpăra s-au aflat milionari, firme, investitori privaţi şi colecţionari,iar membrii trupei au declarat la început că au primit o ofertă de 5 mil. de dolari de la regizorul Quentin Tarantino. Firma care a organizat licitaţia a oferit anumitor ofertanţi oportunitatea de a asculta albumul într-o sesiune privată de 13 minute a unor fragmente din album.

Shkreli spune că îşi doreşte să mai achiziţioneze astfel de albume-unicat şi de la alţi artişti şi adaugă că încă nu l-a ascultat, păstrându-l pentru momentele în care va avea o stare “mai puţin bună”.

Cum arată o întâlnire pe Tinder cu băiatul deştept care a scumpit medicamentul pentru HIV/SIDA de la 13,5 dolari la 750 dolari

Martin Shkreli, antreprenorul care a cumpărat medicamentul folosit de bolnavii de SIDA şi l-a scumpit peste noapte de la 13,5 dolari la 750 de dolari şi-a dat întâlnire pe Tinder cu o jurnalistă care lucrează pentru Washington Post, şi care ulterior a scris un articol despre cum a descurs întâlnirea. Iată confesiuniile lui Jacklyn Collier:

„Toamna asta mi-am dat întâlnire cu Martin Shkreli, „băiatul deştept” din industria faramaceutică, în vârstă de 32 de ani, care a fost recent arestat petru fraudă şi care este cunoscut pe scară largă ca fiind cel mai detestat om din America. Urăsc să dezamăgesc masele, dar trebuie să recunosc: M-am simţit destul de bine la întâlnire.

Martin şi cu mine „ne urmăream” pe Tinder după ce mi-a dat mai multe like-uri. Asta s-a întâmplat la scurt timp după ce media a anuţat ca firma lui Shkreli, Turing Pharmaceuticals, a crescut preţul unui medicament vechi de 62 de ani, cu 4000% peste noapte. Eram convinsă că profilul său era fals. Pozele sale erau cele care circulau prin media, iar în dreptul funcţiei sale scria „antreprenor american”.

Eram în continuare sceptică, i-am spuns că ştiu ca profilul său este fals, dar m-a asigurat că: „e 100% Martin” şi s-a oferit să îmi trimită un selfie. Încă credeam că mă prosteşte, dar am făcut schimb de  numere de telefon şi mi-a trimis imediat un selfie precum şi poze cu cardul său de credit şi permisul de conducere. Eram tentată să-l întreb de codul de siguranţa de pe dosul cardului, dar în loc să fac acest lucru, i-am spus că ar trebui să se oprească din a trimite poze cu datele sale de indentificare, străinilor, pe internet.

Apoi m-a invitat la o întâlnire în săptămâna următoare şi am fost de acord, în mare parte din curiozitate.

Ca aproape orice alt american, am fost revoltată când am auzit că firma lui Martin a crescut preţul medicamentului Daraprim  de la 13,50 dolari la 750 de dolari pentru o pastilă. Oricum, am încerc să am „mintea deschisă” şi să-l cunosc pe omul din spatele înşelătoriei.

Bine, recunosc că aveam fantezia de a fi acea femeie care îi va schimba viaţa la 180 de grade. Îmi imaginan că vom deschide o clinica pentru bolnavii de HIV/ SIDA  şi că ne vom plimba pe străzile din New York, donând bani oamenilor fără adăpost şi altor străini.

Cât despre planificarea întâlnirii, Martin a fost cel mai atent om cu care mi-am dat întâlnire pe Tinder, din câte am întâlnit. M-a întrebat în ce zi vreau să ne întâlnim, în ce zonă a oraşului prefer să ne vedem şi care e mâncarea mea preferată. I-am spus că sunt vegetariană şi că îmi place cam orice fel de mâncare, iar el a ales un restaurant japonez numit „Brushstroke”.

Având în vedere că era la prima întâlnire nu ştiam la ce să mă aştept. Cât am vorbit online părea foarte politicos, dar în interviurile sale şi în mesajele diseminate online părea foarte sigur pe el.

Martin era mult mai scund decât mă aşteptam să fie şi părea foarte emoţionat. Înainte de a intra în restaurant am dat mâna şi ne-am îmbrăţişat, apoi am intrat în restaurant. Când ne-am aşezat s-a mai liniştit. Am discutat despre cum a fost ziua noastră. El a avut un interviu pentru Vanity Fair în acea după-amiază şi a spus că a menţionat de mine. Nu ştiam sigur dacă acest lucru este adevărat sau dacă încercă să mă impresioneze, dar mi-a picat bine.” a povestit Jacklyn Collier pentru Washington Post.

Conform autoarei, Martin era foarte agitat că restaurantul nu ar avea meniu vegetarian, dar odată ce ospătarul i-a confirmat că  au meniu vegetarian, el s-a liniştit. Preţurile afişate în meniu erau între 8-13 dolari. Singurul lucru extravagant era o cană de ceai la 120 de dolari care era făcut dintr-o plantă rară care şi care a câştigat locul I la un concurs de ceaiuri în Japonia. După ce chelneriţa a plecat, cei doi au glumit despre cum ar fi să îţi iei o cană de ceai de 120 de dolari, iar apoi ea l-a întrebat de povestea cu medicamentele:

„M-a asigurat că nimeni nu ar fi rămas fără medicament, dacă ar fi avut nevoie de el, că l-ar fi dat gratuit celor care nu şi l-ar fi putut permite. Eram sceptică că putea garanta acest lucru, dar nici nu eram sigura că nu ar fi posibil.

Martin a vorbit despre părinţii săi, despre fundaţia sa şi despre casa pe care a donat-o unei femei fără adăpost din Boston. I-a păsat şi de ce aveam eu de spus, de aceea pot sa spun că fost mai ok decât alte persoane cu care m-am întâlnit de pe Tinder.”

Pe parcursul întâlnirii noastre am văzut de câteva ori un Martin arogant, pe cum mă aşteptam iniţial să fie, dar acele momente mi se păreau false, ca şi cum ar fi vrut să afişeze încredere în sine. Părea mai degrabă genul de băiat cu care îmi petreceam eu timpul în liceu (pe atunci umblam cu preşedintele clubului de şah). Poate de aia m-am simţit aşa confortabil la întâlnire.

După ce am terminat de mâncat, Martin a făcut semn ospătăriţei să vină şi a comadat ceaiul de 120 de dolari. Acesta a fost cel mai surprinzător moment al serii. Ştiu că e multimilonar, dar credeam că aveam aceaşi părere despre ceai, şi anume că e prea scump. M-a întrebat dacă vreau o cană, dar nu am putut să zic da, deşi în gândul meu îmi venea să-i spun să îmi dea în schimb cei 120 de dolari ca să îmi plătesc o factură.

După ce a terminat ceaiul l-am întrebat cum a fost şi a zis „Nu prea sunt mare băutor de ceai.”

Ce?! Mă gândeam la toate lucrurile pe care le-aş fi putut face cu banii aia: Să îmi cumpăr o nouă haină de iarnă, să-i donez ... Putea la fel de bine să fi mâncat o bancnotă de 100 de dolari în faţa mea.

Martin s-a oferit ca şoferul său să mă ducă acasă. Cândva un tip m-a lasat să-i folosesc cardul de metrou, dar nu eram obişnuită cu un astfel de  tratament. Am acceptat oferta sa, iar şoferul său m-a lăsat în Queens.

Cred că era clar pentru Martin că nu era „prinţul meu” şi nici eu „prinţesa lui”.

Nu încerc să-i scuz comportamentul profesional sau să zic că e o persoană bună, dar Martin e mult mai interesant şi mai complex decât mi-aş fi imaginat că ar fi.

Singurul meu regret e că nu am gustat şi eu din ceaiul acela de 120 de dolari. Judecând însă după cum s-au desfăşurat întâlnirile mele precedente cu oamenii întâlniţi pe Tinder, aş  putea spune că a fost o întâlnire reuşită.” a concluzionat Jacklyn Collier.