Banca Franţei vrea să lase Londra fără coroana de principal centru al tranzacţiilor cu euro
Londra ar trebui să piardă statutul de principal centru al tranzacţiilor cu euro, astfel încât uniunea monetară să poată "controla"cea mai mare parte a tranzacţiilor financiare din zona euro, a declarat guvernatorul băncii centrale a Franţei, Christian Noyer.
"Nu există niciun motiv" pentru ca centrul financiar al euro să se afle în afara uniunii monetare, a spus Noyer.
Declaraţia acestuia va alimenta temerile Marii Britanii referitoare la "aranjarea" unor reguli importante împotriva sa la nivelul UE, scrie Financial Times.
"Cea mai mare parte a tranzacţiilor cu euro ar trebui să aibă loc în zona euro. Are legătură cu capacitatea Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate şi de a asigura supravegherea propriei monede. Nu suntem împotriva operării unor afaceri la Londra, dar cea mai mare parte a tranzacţiilor ar trebui să fie sub controlul nostru. Asta este consecinţa deciziei Marii Britanii de a rămâne în afara zonei euro", a declarat pentru Financial Times Noyer, aflat într-o serie de vizite în Asia pentru promovarea Parisului ca centru de tranzacţii pentru yuan.
Noyer este o voce influentă la Banca Centrală Europeană (BCE), iar comentariile sale vor reaprinde temerile Marii Britanii privind un complot pentru transferul centrului de servicii afinanciare al zonei euro din City către continent.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro