Băsescu: Dezabaterea Ponta-Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 08 noiembrie 2014 39 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a propus, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă, ca dezbaterea între candidaţii în alegerile prezidenţiale Victor Ponta şi Klaus Iohannis să se desfăşoare la Palatul Cotroceni. Potrivit comunicatului, Băsescu a luat notă despre faptul că cei doi candidaţi şi echipele lor de campanie "nu pot conveni asupra unui loc neutru", în care să se desfăşoare dezbaterea/dezbaterile dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al României.

Preşedintele precizează că este convins de faptul că "dezbaterile sunt esenţiale pentru democraţie şi pentru buna informare a electoratului, dar şi de faptul că dezbaterea/dezbaterile sunt dorite de cei doi candidaţi".

Băsescu propune ca locul de desfăşurare a dezbaterii să fie Sala Unirii sau Sala de Spectacole a Palatului Cotroceni şi menţionează că "moderatorul sau moderatorii dezbaterii/dezbaterilor vor fi conveniţi de cei doi candidaţi".

În plus, Preşedinţia precizează că" în perioada pregătitoare, dar şi în timpul dezbaterii/dezbaterilor preşedintele României, Traian Băsescu nu se va afla în Palatul Cotroceni".

Administraţia Prezidenţială anunţă că "preluarea de către televiziuni a dezbaterii/dezbaterilor se poate face prin fibră optică, în condiţii tehnice excelente şi egale pentru toate televiziunile naţionale şi locale care doresc".

“Menţionăm că în momentul de faţă Palatul Cotroceni poate asigura semnal pentru minim 30 televiziuni şi dacă este nevoie se pot crea imediat facilităţi suplimentare. Capacitatea celor două săli permite participarea a câte 50 - 70 de susţinători din partea fiecărui candidat”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit Preşedinţiei, disponibilitatea celor două spaţii (Sala Unirii şi Sala de Spectacole) va fi asigurată în perioada 10 - 14 noiembrie 2014.

În plus, suportul tehnic pentru efectuarea transmisiei va fi asigurat de Societatea Română de Televiziune (camere de luat vederi şi operatori) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (semnal pentru televiziuni).

"Administraţia Prezidenţială, Societatea Română de Televiziune şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale garantează deplina neutralitate a organizării administrative şi a transmisiei TV prin tratament egal acordat candidaţilor, susţinătorilor acestora, televiziunilor şi radiourilor pe tot parcursul dezbaterii/dezbaterilor", se mai afirmă în comunicatul de presă.

Discuţiile purtate în această săptămână între echipele de campanie ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis pe tema organizării unei dezbateri electorale între cei doi candidaţi au eşuat.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/basescu-dezabaterea-ponta-iohannis-sa-se-desfasoare-la-palatul-cotroceni-13513190
13513190
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.