Belvedere Residences, vândut peste 85% din prima fază
Belvedere Residences, unul dintre proiectele rezidenţiale aflate în curs de dezvoltare în zona Aviaţiei – Barbu Văcărescu, a vândut peste 85% din prima fază, care include 238 de apartamente în cele două imobile şi va fi finalizată la începutul anului viitor, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii Coldwell Banker România.
”Rezultatele de vânzări înregistrate în primele 7 luni de la lansarea proiectului vin ca o confirmare a interesului clienţilor pentru locuinţe în zona de Nord a Capitalei, şi anume în proximitatea cartierului Aviaţiei – Barbu Văcărescu, un areal care a cunoscut o dezvoltare solidă pe segmentul spaţiilor de birouri în ultimii ani. Pe lângă avantajul de a locui în apropierea locului de muncă, Belvedere Residences oferă compartimentări inteligente ale apartamentelor, aliniate noilor tendinţe de locuire şi numeroase facilităţi pentru locatari precum spaţii comerciale amplasate într-un tronson dedicat, spaţii verzi, curţi interioare spaţioase, locuri de joacă pentru copii şi locuri de parcare subterane şi supraterane”, a declarat Elena Lavric, Administrator Unic - Belvedere Development, dezvoltatorul proiectului rezidenţial.
Antreprenorul general al Belvedere Residences este Bog’Art, una dintre cele mai mari companii locale de construcţii. De la înfiinţarea sa în 1991, Bog’Art a crescut organic, acoperind în prezent toată gama de servicii şi produse necesare în domeniul construcţiilor civile şi devenind lider de piaţă prin livrarea continuă a unor proiecte complexe şi inovative la cheie şi conform celor mai înalte standarde de execuţie.
”Vom vinde cu siguranţă în întregime prima fază din Belvedere Residences până la momentul livrării, datorită conceptului său unic şi creşterii cererii pe segmentul middle market – Bucureştiul va trece printr-o schimbare demografică pe măsură ce tot mai multe persoane tinere, cu un stil de viaţă dinamic, doresc să locuiască într-un proiect rezidenţial cu standarde locative ridicate, amplasat în apropierea centrelor de afaceri din oraş”, afirmă Viorel Mohorea, project manager Belvedere Residences din partea Coldwell Banker România.
Prima fază a Belvedere Residences include mai multe tipuri de apartamente, de la studiouri duble (53 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 49.300 de euro + 5% TVA, apartamente cu două camere (65 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 60.500 de euro + 5% TVA şi apartamente cu trei camere (88 de metri pătraţi suprafaţă construită) cu preţuri pornind de la 79.000 de euro + 5% TVA.
Coldwell Banker România a oferit consultanţă pentru Belvedere Residences încă din faza de proiectare şi este agentul principal de vânzare al proiectului. Compania este unul din cei mai mari consultanţi imobiliari locali şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind manager şi agent principal pentru peste 20 proiecte rezidenţiale din Bucuresti şi ţară, printre care Cosmopolis, Estic Park, Felicity Residentials şi Politehnica Park Residence – toate în Bucureşti - Contemporano şi Grand Hill Residence în Cluj-Napoca şi Dorobanţilor Residence şi Sânpetru Residence în Braşov.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro