Biden, prima călătorie în Orientul Mijlociu în calitate de preşedinte
Preşedintele american Joe Biden va discuta sâmbătă despre rachete şi capacitatea de apărare la întâlnirea cu liderii arabi în Arabia Saudită, unde va încerca să extindă integrarea Israelului în regiune, în special în domeniul securităţii şi apărării.
Preşedintele american îşi propune să extindă integrarea Israelului în regiune, în special în domeniul securităţii şi apărării, ca parte a eforturilor de contracarare a ameninţării venite din partea Iranului.
"Credem că există o mare valoare în includerea a cât mai multor capacităţi din această regiune şi cu siguranţă Israelul are capacităţi semnificative de apărare aeriană şi antirachetă, aşa cum trebuie. Dar purtăm aceste discuţii la nivel bilateral cu aceste naţiuni", a declarat un oficial de rang înalt al administraţiei, citat de Reuters.
Biden, aflat în prima sa călătorie în Orientul Mijlociu în calitate de preşedinte, s-a concentrat pe summitul planificat cu şase state din Golf şi cu Egiptul, Iordania şi Irakul, minimalizând în acelaşi timp întâlnirea cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman. Această întâlnire a atras critici în Statele Unite din cauza încălcărilor drepturilor omului.
Biden a promis să facă din Arabia Saudită un "paria" pe scena mondială din cauza asasinării în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi, dar în cele din urmă a decis că interesele SUA au dictat o recalibrare, nu o ruptură, a relaţiilor cu principalul exportator de petrol din lume şi puterea arabă.
Liderul american a declarat că a ridicat problema uciderii lui Khashoggi la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu prinţul moştenitor saudit şi că a păstra tăcerea pe tema drepturilor omului este "incompatibilă cu ceea ce suntem şi cu ceea ce sunt eu".
Televiziunea saudită Al Arabiya, care citează un oficial saudit, a declarat că prinţul moştenitor i-a spus lui Biden că, dacă Statele Unite ar trata doar cu ţări care îi împărtăşesc valorile 100%, atunci ar avea doar ţări NATO cu care să lucreze.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro