Bilanţ penal după prima zi a minivacanţei de Sf. Maria
Acţiunile poliţiştilor desfăşurate în toată ţara cu ocazia minivacanţei de Sf. Maria s-au soldat, numai după prima zi, cu constatarea a peste 460 de infracţiuni, prinderea a peste 250 de bănuiţi de infracţiuni şi aplicarea a peste 8.700 de sancţiuni contravenţionale.
Peste 12.200 de poliţişti, dintre care 8.187 de la structurile de ordine publică, 1.895 de la rutieră, 802 de la investigaţii criminale, 657 de la Poliţia Transporturi, 205 de la investigarea fraudelor, 114 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, au constatat vineri, 15 august 461 de infracţiuni, dintre care 260 în flagrant delict.
Dintre acestea, 183 au fost la regimul circulaţiei (80 pentru alcool şi 56 pentru conducere fără permis), 200 au fost de natură judiciară şi 35 de natură economico-financiară.
De comiterea acestor fapte sunt bănuite 252 de persoane, dintre care 9 au fost reţinute şi 4 au fost arestate.
A fost identificat un autoturism ce figura ca fiind furat şi au fost confiscate 12 arme, 3 letale şi 9 neletale, precum şi 175 de bucăţi de muniţie.
Poliţiştii au aplicat 8.758 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.107.468 de lei.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 149.526 de lei.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.978 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 271 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicit şi 15 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Cele mai multe sancţiuni, 6.162, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
74 dintre acestea au fost aplicate pentru consum de alcool la volan, 2.617 pentru depăşirea vitezei legale, 82 pentru depăşire neregulamentară, 23 pentru neacordare de prioritate autoturismelor şi 23 pentru neacordare de prioritate pietonilor.
Totodată, au fost reţinute 354 de permise de conducere, 104 pentru alcool şi 112 pentru viteză, fiind retrase 96 de certificate de înmatriculare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro