Când preţurile alimentelor cresc în întreaga lume, pentru ţările sărace pericolul cel mai mare este foametea. În economiile mai dezvoltate, riscul este reducerea accesului la o nutriţie sănătoasă. Franţa şi Belgia, ţări  - providenţă cu resurse financiare şi agricole, experimentează cu o formă unică de „securitate socială pentru alimente”.

Într-o dimineaţă de iarnă în Schaerbeek, un cartier plin de viaţă din nord-estul Bruxelles-ului, Marie-Christine Hache se plimbă pe culoarele supermarketului BEES Coop umplându-şi căruciorul de cumpărături cu fructe, legume, nuci, orez, legume şi paste organice, scrie BBC.

Pentru Hache, povara achiziţiilor de alimente în mijlocul unui val de preţuri record a fost uşurată prin participarea la una dintre cele două iniţiative noi prin care se testează „securitatea socială pentru alimente”. Accesul la alimente este o preocupare tot mai mare pentru un număr în creştere de gospodării din întreaga lume, deoarece oamenii se chinuie să facă faţă celei mai mari crize a costului vieţii dintr-o generaţie sau chiar două. Cum unele familii sunt forţate să reducă din consumul de alimente pentru a acoperi alte cheltuieli esenţiale, insecuritatea alimentară este în creştere în întreaga lume. Ideea de securitate socială pentru alimente ar putea suna exagerat.

Dar prin proiecte recent lansate în Montpellier, din Franţa, şi la Bruxelles, în Belgia, colectivităţi în plină dezvoltare de ONG-uri, fermieri, cercetători şi cetăţeni de rând experimentează cu ideea că alimentele de calitate, hrănitoare şi ecologice ar trebui să fie accesibile tuturor, indiferent de venituri. „A mânca sănătos şi a avea acces la alimente de calitate este costisitor şi doar o parte mică a populaţiei îşi poate permite să facă acest lucru”, spune Margherita Via, manager de proiect la BEES Coop. Inspirate de sistemele universale de asistenţă medicală precum cele din Franţa şi Belgia, grupuri ale societăţii civile au propus înfiinţarea unei noi ramuri de securitate socială în baza căreia fiecare cetăţean să primească o indemnizaţie lunară care să îi permită să cumpere alimente ce respectă anumite criterii de mediu şi etică. În esenţă, ideea este de a nu mai considera alimentele o marfă. „Este necesară o revizuire totală a sistemului alimentar agroindustrial bazată pe dreptul la hrană”, spune agronomul Mathieu Dalmais, unul din liderii mişcării încă de la înfiinţarea ei în 2017 prin munca sa la ISF-AgriSTA, una dintre cele 11 organizaţii care lucrează la proiect în Franţa.

Pe măsură ce costurile sistemului alimentar industrial modern, globalizat – pierderea biodiversităţii, exploatarea forţei de muncă, risipa alimentară, bolile – s-au accentuat în ultimii ani, apelurile pentru transformarea acestuia s-au înmulţit. Rezolvarea eficientă a acestor probleme necesită o abordare sistematică şi aici intervine securitatea socială pentru alimente, explică Jonathan Peuch, ofiţer de advocacy pentru dreptul la hrană şi nutriţie la Fian Belgium. În cadrul schemei propuse pentru Franţa şi Belgia, fiecare persoană (sau părinţii pentru minori) ar primi automat o sumă fixă în fiecare lună prin, de exemplu, un card special. S-au propus între 100 şi 150 euro lunar pentru adulţi şi între 50 şi 75 euro pentru copii. La fel ca la asistenţa medicală, sistemul ar fi finanţat prin contribuţii din partea fiecărui cetăţean proporţional cu venitul acestuia. În Belgia, Fian a propus ca persoanele care câştigă 3.000 euro lunar brut să contribuie cu 150 euro în fiecare lună, cei care câştigă mai mult contribuind cu mai mult, iar cei care câştigă mai puţin contribuind cu mai puţin. Cu toate acestea, toţi ar primi 150 euro lunar. De fapt, un astfel de mecanism ar ajuta la redistribuirea avuţiei de la cei cu cele mai multe mijloace către cei cu cele mai puţine. Finanţarea suplimentară ar putea fi strânsă printr-o contribuţie a statului, de exemplu din impozitele pe profitul companiilor multinaţionale alimentare sau prin creşterea accizelor la produsele care pot afecta sănătatea cum ar fi alcoolul şi tutunul.

„Unii oameni spun că din punct de vedere politic ideea este utopică”, explică Peuch. „Nu cred că este o utopică, este doar alegerea societăţii de a spune că ne vom majora contribuţia şi că  vrem să punem aceşti bani aici.”

Cititi aici materialul integral