BRD şi-a redus profitul la 20 de milioane de lei, după primele 9 luni, pe fondul provizioanelor din T3
BRD a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 20 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unor provizioane suplimentare în trimestrul al treilea pentru clienţii în insolvenţă, rata neperformantelor coborând de la 24,8% la 21,1%.
În primele nouă luni ale anului trecut, banca a avut un profit net de 51 milioane lei.
Volumul creditelor acordate de BRD clientelei de persoane fizice a atins 17 miliarde lei, în uşoară scădere. Pe de altă parte, creşterea vânzării de credite de consum din acest an a încetinit contracţia soldului total al creditelor, de 4,7% faţă de decembrie 2013, comparativ cu o medie de 6,3% la nivelul sistemului bancar,n timp ce volumul împrumuturilor imobiliare a crescut cu 3,8%, a anunţat joi banca printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Creditele acordate clienţilor corporate au consemnat o scădere de 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 15,1 miliarde lei, pe fondul operaţiunilor de scoatere din bilanţ a creditelor neperformante şi a unei cereri scăzute de creditare.
"Primele nouă luni ale anului 2014 au marcat un pas important în procesul de transformare a BRD, care a continuat să investească în calitatea serviciilor, consolidarea structurii de risc şi îmbunătăţirea eficienţei operaţionale. Structura consolidată a bilanţului ne permite să mărim semnificativ portofoliul nostru de credite de îndată ce cererea va creşte", a declarat în comunicat Philippe Lhotte, preşedintele director general al BRD.
Costul net al riscului a scăzut cu 8,6% în primele 9 luni, banca constituind în trimestrul al treilea provizioane suplimentare pentru portofoliul de clienţi aflaţi în insolvenţă. Astfel, acoperirea creditelor neperformante cu provizioane s-a îmbunătăţit, la 71,5% la finele lunii septembrie, comparativ cu 68,9% la sfârşitul anului trecut.
Rata creditelor neperformante, potrivit normelor IFRS, a scăzut la sfârşitul trimestrului al treilea la 21,1%, faţă de 24,8% la decembrie 2013, în timp ce, potrivit definiţiei Băncii Naţionale aRomâniei (credite cu întârzieri mai mari de 90 de zile şi/sau aflate în proceduri juridice), acelaşi indicator a scăzut la 18,2%, faţă de 21,8%.
"Evoluţia creditelor neperformante se datorează implementării unei noi politici de write-off şi este aliniată tendinţei generale a sistemului bancar", se spune în comunicat.
Depozitele au rămas la un nivel stabil în ultimele 12 luni, economiile persoanelor fizice crescând cu 7,1% faţă de septembrie 2013. Astfel, raportul credite/depozite a ajuns de la 87,7% la 80,4%.
Venitul net bancar s-a redus cu 8,8%, în special din cauza marjei nete, afectată de efecte adverse de volum şi structură, însă în ultimele trei trimestre a înregistrat o stabilizare. Volumul net al comisioanelor a urcat uşor, cu 0,3% faţă de primele nouă luni ale anului trecut.
Banca a avut un control mai strict asupra cheltuielilor, costurile fiind mai mici cu 4,2% decât în intervalul similar al anului trecut, iar raportul costuri/venituri s-a situat la 48,2%.
BRD avea la finele lunii septembrie o rată de adecvare a capitalului de 17,1%, potrivit regulilor Basel III.
Acţiunile BRD - Groupe Societe Generale, cotate la Bursa de Valori Bucureşti, au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri la preţul de 7,92 lei/titlu, în stagnare. La această cotaţie, capitalizarea băncii este de apropae 5,52 miliarde lei (1,25 miliarde euro).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro