BREAKING NEWS Un balon detectat de Forţele Aeriene Române în sud-estul ţării. În zonă au fost trimise două avioane

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 februarie 2023 169 afişări

BREAKING NEWS Un balon detectat de Forţele Aeriene Române în sud-estul ţării. În zonă au fost trimise două avioane

O ţintă aeriană asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în sud-estul ţării, a fost detectat de sistemul de supraveghere al Forţelor Aeriene Române. În zonă au fost trimise două avioane MiG-21 LanceR, însă echipajele nu au confirmat prezenţa ţintei.

„Sistemul de supraveghere aeriană al Forţelor Aeriene Române a detectat marţi, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o ţintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluţie asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spaţiul aerian naţional, în Sud-Estul României”, precizează MApN.

MApN menţionează că autorităţile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării obiectului, iar două aeronave MiG-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe Baza 86 Aeriană Feteşti, în jurul orei 12.40, fiind direcţionate către zona unde a fost semnalată ţinta aeriană.

„Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezenţa ţintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord. Aeronavele au fost menţinute în zonă, pentru clarificarea situaţiei aeriene, aproximativ 30 de minute, după care au revenit pe baza aeriană. Forţele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forţele Aliate, spaţiul aerian naţional şi zona din proximitate”, se arată ţîn finalul comunicatului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ţintă aeriană,
balon,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.