BREXIT ar putea transforma ROMÂNIA în primul producător de gaze din UE? Răspunsul lui Anton Anton, ministrul Energiei
Dacă Brexit va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea, a declarat marţi ministrul Energiei, Anton Anton, la o conferinţă de specialitate.
„Dacă Brexitul va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea. Toate acestea necesită eforturi şi vrem să utilizăm aceste gaze în România, în folosul cetăţenilor şi al industriei gazelor româneşti. Vrem ca resursele pe care le avem să fie utilizate şi să fie puse în valoare”, a afirmat ministrul
Anton Anton spune că harta gazelor naturale „se rearanjează”, având în vedere noile resurse descoperite în zona Mării Mediterane. „Pentru România, gazul natural este o şansă enormă nu numai azi, iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme la nivelul întregii regiuni ne arată că harta gazelor naturale se rearanjează. Discutăm deja despre noi resurse găsite în Marea Mediterană, în apropierea Ciprului, Turciei, Israelului, Egiptului, fapt ce indică o altă potenţială zonă din care să aducem gaze”, a spus Anton.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro