Bulgaria se alătură blocadei împotriva petrolului rusesc şi visează să devină hub energetic al Balcanilor şi Europei de Est mizând pe gaze azere şi GNL
Bulgaria a decis să blocheze importurile de petrol din Rusia începând cu 1 martie ca parte a embargoului instituit de UE ca reacţie la invadarea Ucarainei, scrie Newsweek.
Bulgaria a decis să blocheze importurile de petrol din Rusia începând cu 1 martie ca parte a embargoului instituit de UE ca reacţie la invadarea Ucarainei, scrie Newsweek.
Istoric aliată cu Rusia, ţara a fost înaintea războiului din Ucraina aproape complet dependentă de importurile de gaze şi petrol din Moscova. Bulgaria înlocuieşte importurile de petrol rusesc cu ţiţei din Kazahstan, Irak şi Tunisia.
La capitolul gaze, Bulgaria a intrat în negocieri cu Azerbaidjanul pentru creşterea livrărilor către România, Moldova şi Ucraina prin viitorul coridor de gaze vertical balcanic, relatează Euractiv.
Preşedintele Adunării Naţionale Rosen Jeliazkov se află într-o vizită oficială în Azerbaidjan şi poartă discuţii cu preşedintele azer Ilham Aliev cu privire la asigurarea de gaze azere pentru România, Ungaria, Slovacia, Moldova şi Ucraina.
Volumele adiţionale de gaze azere pot fi furnizate atât Europei de Sud-Est, cât şi ţărilor din Balcanii de Vest.
Bulgaria primeşte în prezent între 1 şi 1,5 miliarde de metri cubi de gaze azere pe an, suficient pentru a acoperi aproximativ 40% din nevoile de gaze ale ţării. Livrările sunt operate prin noul interconector de gaze dintre Bulgaria şi Grecia care a devenit operaţional cu un an şi jumătate în urmă.
Capacitatea interconectorului poate fi crescută de la 3 miliarde de metri cubi pe an la 5 miliarde de metri cubi de gaze transportate către nord, ceea ce este crucial pentru Ucraina, ale cărei contracte de transport de gaze ruseşti expiră la finalul acestui an.
Bulgaria este aşteptată să devină o rută cheie pentru securitatea energetică a ţării din 2025, aceasta urmând să fie singura rută de transfer de gaze ruseşti şi azere, cât şi de GNL din Grecia şi Turcia.
Bulgargaz, compania naţională de gaze a Bulgariei, a semnat la începutul anului trecut un acord pe 13 ani cu Botas, compania naţională de gaze a Turciei, prin care a căpătat acces la reţeaua de gaze turcească şi la terminalele de gaze naturale lichefiate ale acestei ţări.
Bulgaria are acces şi la două terminale de GNL din Grecia, la unul dintre ele Bulgartransgaz având o participaţie de 20%. Compania bulgară a anunţat la finalul anului trecut că intenţionează să analizeze oportunităţi privind o investiţie într-un al doilea terminal GNL în Grecia.
Potrivit oficialilor bulgari, obiectivul ţării este de a deveni un hub regional major pentru primirea şi distribuţia de gaze din Azerbaidjan şi alte surse.
Bulgaria şi-a anunţat de asemenea intenţia de a se alătura unui proiect de cablu submarin pentru transport de energie electrică prin Marea Neagră, conform Azernews.
Proiectul vizează realizarea unui cablu submarin care va exporta energie din două ţări din Caucazul de sud către Uniunea Europeană.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro