Undeva în Marea Caraibilor, cea mai performantă bursă de acţiuni din lume funcţionează foarte diferit faţă de Wall Street. Nimeni nu se plânge cu privire la fondurile gigant de hedging care influenţează preţurile acţiunilor sau de traderii care încearcă să facă pariuri de tip short, pentru că niciuna din aceste categorii nu există aici.

Tranzacţionarea înainte de deschiderea şedinţei sau după închiderea acesteia sunt de asemenea un mit aici, încât bursa din Jamaica tranzacţionează doar trei ore şi jumătate pe zi, potrivit Bloomberg.

Practic, piaţa aceasta nu este pregătită pentru efervescenţa din birourile de tranzacţionare de la New York sau Londra. Nu încă, cel puţin. Nu există nicio acţiune jamaicană inclusă în ETF-urile americane, nici măcar în cele care urmăresc pieţe de frontieră precum Kazahstan, Sri Lanka şi Vietnam – cele mai emergente dintre pieţele emergente. Cu toate acestea, randamentele bursei din Jamaica sunt de tipul celor care ar putea convinge un investitor global să se aventureze în Marea Caraibilor, mai ales în contextul în care furtuna de pe pieţele bursiere de la finalul anului trecut a răvăşit portofoliile multor investitori.

Doar în 2018 principalul indice bursier a crescut cu 29%, aceasta fiind cea mai mare creştere dintre toţi cei 94 de indici bursieri naţionali urmăriţi de experţii de la Bloomberg.

Supraperformanţa bursei jamaicane în ultimii cinci ani este evidenţiată de un rezultat şi mai uluitor: bursa din Jamaica a crescut cu aproape 300%, o creştere de cinci ori mai mare faţă de următorul cel mai performant indice urmărit de publicaţie şi de şapte ori mai mare decât S&P 500.

Cum pot fi însă explicate aceste creşteri exponenţiale? Un miracol economic pe care întreaga lume l-a trecut cu vederea? Nu chiar. Creşterea reală din Jamaica este în medie sub 1% pentru ultimii cinci ani şi ar trebui să se situeze la circa 1,7% pentru 2018.

Zona de bull market este în principiu o perspectivă matematică, încât nu este nevoie de investiţii masive în termeni absoluţi pentru a genera un boom într-o piaţă minusculă. Valoarea totală a celor 37 de companii incluse în indicele principal din Jamaica se situează sub 11 miliarde dolari, adică de cinci ori mai puţin decât capitalizarea de piaţă a companiei Tesla, spre exemplu.

Cu toate acestea, supraperformanţa bursei din Jamaica este şi rezultatul unui efort sincronizat al autorităţilor de a reinventa Kingstonul drept un hub financiar, în timp ce guvernul încearcă să îşi reducă datoria locală ce a aruncat ţara în pragul colapsului economic în urmă cu un deceniu.

„Cu siguranţă, capitalul se duce oriunde se simte confortabil”, spune Paul Simpson, bancher şi investitor în vârstă de 36 ani din Kingston. „Dacă vedem capital care vine aici, înseamnă că oamenii se simt confortabil”.

Industria financiară din Jamaica este concentrată în principal în vecinătăţile Kingstonului – care nu se aseamănă deloc cu imaginea care domină percepţia globală atunci când oamenii se gândesc la Jamaica. Reporterul de la Bloomberg notează că acei turişti care petrec nonstop sau locurile foarte sărace precum Trench Town nu mai sunt atât de vizibile cum erau până acum. În schimb, au apărut reprezentanţe ale unor giganţi precum Audi şi Porsche, precum şi câteva cafenele Starbucks care vând cafea din boabe măcinate chiar în apropierea locaţiilor.

În ultimul deceniu, activele din sectorul financiar jamaican s-au triplat, iar numărul instituţiilor financiare din ţară a crescut de opt ori, potrivit cifrelor de la Fondul Monetar Internaţional. Mai mult, în timp ce Kingston apare în mod regulat pe lista globală a celor mai periculoase oraşe, Banca Mondială a situat capitala Jamaicăi pe locul şase în privinţa celui mai facil oraş în care poţi porni un business.

„Dacă aş putea ţine un megafon prin care să le strig investitorilor că acesta este momentul, aş face-o”, spune economistul Uma Ramakrishnan, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în Jamaica.

Unii investitori au primit deja mesajul. Compania chineză Jiuquan Iron & Steel plănuieşte o investiţie de 6 miliarde de dolari în teritoriu pentru a extinde capacitatea de producţie de aluminiu printr-o fabrică şi pentru a construi încă un parc industrial. Mai mult, numărul investitorilor jamaicani care deţin conturi de brokeraj a crescut de la sub 5% la peste 10% în ultimul deceniu.

Însă chiar şi pentru investitorii care aud strigătul economistului Uma Ramakrishnan există câteva limitări enorme de luat în calcul, începând cu dimensiunea minusculă a pieţei de acţiuni. Numărul de acţiuni deschise pentru public este însă şi mai mic, încât multe companii sunt deţinute majoritar de către conglomerate, în special de investitori străini care îşi fac intrarea în piaţa de capital din Jamaica.

NCB Financial Group, cea mai mare bancă din ţară, care reprezintă aproape o treime din întreaga valoare a bursei în termeni absoluţi, este deţinută pe jumătate de miliardarul jamaiano-canadian Michael Lee-Chin. Scotia Group Jamaica, a doua cea mai mare companie de pe bursă, este deţinută în mare parte de Bank of Nova Scotia.

Este un fenomen comun pe bursa jamaicană ca anumite acţiuni să nu aibă volum deloc pentru zile sau chiar săptămâni la rând. În orice moment sunt privite graficele bursiere din Jamaica, se poate observa că numărul acţiunilor netranzacţionate îl depăşeşte pe cel al acţiunilor vândute sau cumpărate.

Marlene Street Forrest, managing director al bursei, a declarat pentru publicaţia americană că este familiarizată cu toate criticile aduse la adresa sectorului financiar jamaican, însă lucrează pas cu pas spre îmbunătăţirea situaţiei.

Mai întâi, timpul pentru încheierea unei tranzacţii a fost scurtat de la trei zile la două zile pentru a se conforma standardelor internaţionale. Mai mult, bursa se pregăteşte să introducă şi alte instrumente cu care investitorii din pieţe mai mari sunt obişnuiţi, precum conturile marjă care permit investiţii cu bani împrumutaţi sau posibilitatea de short, pentru a paria pe scăderea preţurilor. Însă Street Forrest consideră că nu există niciun motiv momentan să extindă programul de tranzacţionare dacă cererea din partea investitorilor nu există încă. „Vrem să ne asigurăm că suntem pregătiţi înainte să facem o mutare”, spune ea.

Street Forrest spune că deja se pregăteşte pentru 20 de listări noi doar anul acesta, printre care şi listarea furnizorului de energie deţinut de stat Wigton Windfarm, ca parte a unui efort de privatizare, precum şi a altor companii mici care vin pe piaţa secundară – o piaţă chiar şi mai mică şi mai puţin lichidă decât indicele principal.

Bursa a fost creată în urmă cu 50 de ani de Edward Seaga, un jamaican educat la Harvard care şi-a început caeriera ca producător muzical în anii '60. Mai târziu el a intrat în politică şi a fost numit ministru de finanţe. În anii '70, Seaga a condus Partidul Muncitoresc din Jamaica, devenind rivalul capitalist al liderului socialist Michael Manley – care muta Kingstonul mai aproape de Havana, Cuba, decât de Washington.

Probabil aportul cel mai mare în dezvoltarea bursei din Jamaica l-a avut efortul sincronizat de a scăpa de povara datoriei guvernamentale, un proiect care nu a venit fără costuri pentru poporul jamaican. Pentru mult timp, singurul mod evident în care puteai obţine profit în Jamaica era să creditezi ţara. În lumina crizei financiare bancare din anii '90 şi a crizei globale din deceniul anterior, datoria guvernamentală a crescut cu 145% faţă de economie.

Dobânzile plătite pe titlurile de stat au înghiţit mai mult de jumătate din veniturile guvernamentale, blocând proiecte importante de investiţii sociale şi proiecte de infrastructură. Jamaica avea totuşi un istoric impecabil la plată, însă criza din 2008 a ameninţat acest demers, încât pilonii principali de dezvoltare, printre care turismul şi exporturile de bauxită şi de aluminiu, au început să se diminueze.

Ratingurile ţării au fost reduse, dolarul jamaican s-a prăbuşit, iar dobânzile cerute de investitori pe titlurile de stat pe termen scurt au sărit la un nivel cutremurător de 25%. Pentru ajutor, Jamaica s-a întors către FMI, cu care a avut o relaţie disfuncţională în ultimele cinci decenii.

Printr-o strategie denumită iniţial „un experiment unic”, FMI a reuşit să restructureze o parte din datoria ţării şi, cu ajutor de la Banca Mondială, din 2010 încoace cifrele cu privire la economia jamaicană arată din ce în ce mai bine. Şomajul a atins un minim record de 8,4% în 2018, dolarul jamaican a rămas relativ stabil în ultimii doi ani, după decenii întregi de depreceiere, iar inflaţia a scăzut de la peste 9% la sub 4% în ultimii cinci ani.

Banca centrală chiar se laudă cu rezultatul actual, distribuind pe contul de Twitter al instituţiei un video muzical cu versurile „Inflaţia redusă şi stabilă reprezintă pentru economie linia de bass din muzica reggae”.