Bursele europene se menţin la maximul ultimilor şase ani, fără variaţii semnificative

Autor: Vlad Popescu Postat la 21 ianuarie 2014 37 afişări

Bursele europene au deschis marţi fără variaţii semnificative, aproape de maximul ultimilor şase ani, după rezultatele financiare publicate de mai multe companii şi o injecţie de lichiditate efectuată de banca centrală a Chinei, transmite Bloomberg.

Bursele europene se menţin la maximul ultimilor şase ani, fără variaţii semnificative

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

FTSE 100, indicele de referinţă al bursei de la Londra, a deschis în stagnare, în timp ce DAX 30 - Frankfurt a urcat cu 0,4%, iar CAC 40 - Paris avansează cu 0,1%.

Acţiunile Unilever au crescut marţi dimineaţă cu 4,7%, după ce grupul a raportat vânzări peste estimările analiştilor pentru trimestrul patru al anului trecut.

Titlurile companiei de inginerie Alstom s-au prăbuşit cu 13%, din cauza reducerii prognozei privind marja de profit operaţional.

Grupul german SAP, cel mai mare producător de software destinat companiilor, a deschis în urcare cu 2,9%, după ce a amânat o ţintă de profit.

Banca Populară a Chinei a injectat aproximativ 42 miliarde de dolari în sistemul financiar şi a extins o facilitate de finanţare pentru băncile de mărime mică şi medie.

Investitorii aşteaptă şi un raport al institutului ZEW privind încrederea investitorilor şi analiştilor în economie.

Titlurile PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto european, au deschis în urcare cu 2,4%, după ce compania a anunţat că va încerca să efectueze o majorare de capital de 3 miliarde euro, cu statul francez şi compania chineză Dongfeng Motor drept principali investitori.

Tot în Franţa, acţiunile gigantului Vivendi sunt în urcare cu 1,1%. Surse apropiate companiei susţin că Vivendi se pregăteşte să vândă divizia de telefonie mobilă SFR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BURSE,
EUROPA,
/actualitate/bursele-europene-se-mentin-la-maximul-ultimilor-sase-ani-fara-variatii-semnificative-11936843
11936843
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.