Ironic, trebuie să ai acelaşi noroc ca-n business ca să faci trecerea lentă şi fără războaie publice de la o generaţie la alta. 

Şi moartea face parte din viaţă, din business.

Iar companiile antreprenoriale româneşti nu sunt pregătite şi nu se pregătesc pentru situaţia în care fondatorii afacerilor, ai brandurilor româneşti, nu mai sunt – pleacă să facă afaceri într-o altă lume, cu speranţa că e mai bună. 

Dacă nu şi-au pus lucrurile în ordine atunci când erau în putere (cine îşi face o asigurare când este sănătos sau se duce la medic fără să fie bolnav sau se duce la notar să-şi facă testamentul când soarele e pe cer?), după ei se prăbuşesc companii, urmaşii ajung în tribunale luptându-se pentru avere, iar de multe ori se trezesc chiar pe cap cu datorii  sau cu probleme pe care nu ştiu să le gestioneze pentru că nu au fost implicaţi în business.

Patriciu, Adamescu, Ovidiu Popescu – Petrol Export Import, Ilie Vonica – Polisano Sibiu şi acum Bărbuţ de la AdePlast au scos la iveală faţa ascunsă a unor businessuri.

Toţi cei cinci antreprenori au făcut carieră, au creat ceva, au ajuns la businessuri de zeci, sute şi chiar miliarde de euro, cum a fost cazul lui Patriciu, într-un termen extrem de scurt, dar după dispariţia lor s-a ales praful.

A fost o cădere violentă, de sus de tot.

Poate nu sunt multe cazuri, dar au fost atât de puternice încât au rămas pe retină.

Din imperiul lui Patriciu (bancherii spun că a luat aproape un miliard de dolari din vânzarea Rompetrol/Petromidia) aproape că nu a mai rămas nimic (poate nişte clădiri de birouri).

Pe imperiul lui Dan Adamescu se bat fosta soţie şi fiul lui direct. Astra Asigurări a intrat în faliment şi deja se aşterne praful pe dosarele celei mai mari companii de asigurări din România, iar celebrul magazin Unirea se degradează în fiecare zi, sfâşiat între urmaşi.

Din Petrol Export Import, mândria industriei petroliere din perioada Ceauşescu, nu a mai rămas nimic.

Polisano Sibiu, grupul farmaceutic şi medical fondat de Ilie Vonica, încearcă diferite forme de supravieţuire pe bucăţi.

Iar în ultimul caz, la AdePlast, după moartea lui Bărbuţ, băieţii lui încearcă să recupereze compania pe care tatăl lor nu a vrut să le-o lase, după cum spun ziarele.

Toţi aceşti fondatori s-au trezit în timpul vieţii că au creat nişte businessuri mari într-o perioadă scurtă, businessuri care au ajuns să valoreze zeci, sute şi miliarde de euro.

Prea puţin şi-au pus problema succesiunii, sau dacă şi-au pus-o, nu au mai avut timp să o implementeze.

Mulţi nu au ştiut ce să facă cu banii pe care i-au câştigat pentru că nu au avut de la cine să înveţe, ei fiind prima generaţie de capitalişti în România după 1990.

După ce a încasat banii din vânzarea Rompetrol, Patriciu şi-a făcut restaurantul lui, iar achiziţia unui iaht a fost ceva normal când te caută toţi bancherii din lume să-ţi administreze banii.

Ei nu au mai avut timp şi ani să-şi implice copiii în business ca să ştie cu ce se mănâncă.

De altfel, marea majoritate a urmaşilor, cam 80%, spun că nu ar vrea să preia afacerea părinţilor lor pentru că este prea greu şi nu vor să treacă prin ce trec părinţii lor. Aşa că preferă banii şi o viaţă mai liniştită sau să se ocupe de businessuri mai mici.

Afacerile antreprenoriale româneşti sunt extrem de tinere şi nimeni nu se gândeşte la moarte, respectiv când fondatorii, cei care sunt sufletul businessurilor şi care cunosc toate dedesubturile, nu vor mai fi.

Pe de altă parte, sunt antreprenori români care, constatând că nu au urmaşi în business, decid să-şi vândă afacerile pentru a nu lăsa în urmă războaie în familie.

De asemenea, este greu să aduci manageri care să preia conducerea afacerilor şi să fie acceptaţi de cei din familie atunci când fondatorii nu mai sunt.

Nu există o reţetă de succes care să fie universal valabilă şi să asigure succesiunea unei afaceri atunci când cei care au înfiinţat-o pleacă pe lumea cealaltă.

Ironic, trebuie să ai acelaşi noroc ca-n business ca să faci trecerea lentă şi fără războaie publice de la o generaţie la alta.