BVB atenţionează: Îngheţarea listărilor de pachete minoritare pe piaţa de capital contravine intereselor României. “Statul trebuie să încurajeze prezenţa companiilor româneşti pe Bursă şi să stimuleze accesul populaţiei la piaţa de capital”

Autor: Cristina Bellu Postat la 11 iunie 2020 76 afişări

Iniţiativa legislativă care interzice timp de doi ani listarea companiilor de stat restricţionează capacitatea acestuia de a utiliza pieţele de capital pentru finanţarea cheltuielilor şi a investiţiilor, şi, de asemenea, întârzie procesul de modernizare şi eficientizare a portofoliului de deţineri al statului, transmit reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

BVB atenţionează: Îngheţarea listărilor de pachete minoritare pe piaţa de capital contravine intereselor României. “Statul trebuie să încurajeze prezenţa companiilor româneşti pe Bursă şi să stimuleze accesul populaţiei la piaţa de capital”

Iniţiativa legislativă care interzice timp de doi ani listarea companiilor de stat restricţionează capacitatea acestuia de a utiliza pieţele de capital pentru finanţarea cheltuielilor şi a investiţiilor, şi, de asemenea, întârzie procesul de modernizare şi eficientizare a portofoliului de deţineri al statului, transmit reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

“Evoluţia crizei actuale generată de pandemia de COVID-19 a pus în evidenţă importanţa companiilor româneşti, problemele cu care acestea se confruntă, dar a adus, totodată, şi oportunităţi de dezvoltare. Acestea pot fi fructificate dacă aceste companii au acces la finanţarea necesară, iar Bursa de Valori Bucureşti este un pilon esenţial pentru accesarea capitalului pentru dezvoltarea acestora şi, implicit, a economiei locale”.

La momentul actual, fondurile private de pensii sunt cel mai mare acţionar pe Bursa de la Bucureşti, cu un procent estimat între 25% şi 30% din totalul acţiunilor aflate la tranzacţionare, potrivit datelor BVB.

“Aceste fonduri de pensii deţin activele populaţiei. Astfel, putem afirma că prin listările se realizează în bună măsură un transfer de active de la stat către cetăţeni. Considerăm că acest trend trebuie să continue şi chiar să se dezvolte, mai ales în privinţa încurajării deţinerilor directe de active financiare de către populaţie”, menţionează un document al operatorului pieţei de capital de la Bucureşti.

Reprezentanţii BVB consideră că listarea companiilor de stat la bursă şi creşterea procentelor listate ale companiilor de stat, în tandem cu încurajarea şi stimularea accesului populaţiei prin măsuri fiscale va contribui pe termen lung la creşterea bunăstării românilor, îmbunătăţirea gradului de economisire şi dezvoltarea unei clase medii reprezentative, educate şi cu o situaţie financiară solidă.

Vânzările de acţiuni efectuate de statul român prin Bursa de Valori Bucureşti în ultimii 15 ani au avut un impact pozitiv evident asupra companiilor în cauză. Aplicarea regulamentelor de guvernanţă corporativă şi transparentizarea activităţii acestor companii au adus rezultate foarte bune, dovadă fiind calitatea ridicată a echipelor de management, rezultatele financiare solide şi dividende importante plătite an de an.

Fără îndoială că statul român este, în final, principalul beneficiar al acestor listări. De asemenea, în multe dintre aceste companii statul deţine în continuare peste 50% din acţiuni, ceea ce dovedeşte că vânzarea pe bursă a unor pachete minoritare astfel încât statul să nu coboare sub acest prag nu diminuează cu nimic nivelul de control şi influenţa strategică a statului în aceste companii. În acest sens, este important de precizat că listarea nu înseamnă privatizare, iar statul poate deţine în continuare controlul asupra acestor operatori economici.

“Considerăm că decidenţii politici trebuie să aibă în vedere toate aspectele -sociale, economice, financiare, atunci când sunt iniţiate proiecte legislative al căror impact poate afecta activitatea economică şi proiectele de dezvoltare ale tuturor agenţilor economici”, concluzionează reprezentanţii BVB.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
piata de capital,
bvb,
bursa,
listare,
legislatie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.