Entuziasmul liberalizarii pietelor de energie a inceput sa mai scada in lume la mijlocul anilor ‘90, dupa criza fara precedent care a afectat California in momentul liberalizarii. Cel mai bogat stat american a incercat sa aplice modelul britanic de liberalizare a pietei, dar rezultatul a fost falimentarea producatorilor de stat (care au acumulat in urma liberalizarii datorii de peste 10 miliarde dolari in cativa ani) si crearea unor neajunsuri importante in randul consumatorilor.

Analizele efectuate arata ca principala greseala a californienilor a fost liberalizarea pietei prin vanzarea libera a utilitatilor si mentinerea preturilor fixe la vanzarea cu amanuntul a electricitatii. Producatorii de energie electrica au fost astfel pusi in imposibilitatea de a-si recupera cheltuielile in momentele de crestere a pretului materiilor prime prin majorarea pretului la consumator. Situatia a fost agravata de lipsa unei contorizari in timp real corelata cu tarife diferentiate, astfel incat consumatorii sa aiba posibilitatea sa utilizeze mai putina energie electrica in momentele de varf (de consum maxim) si sa compenseze cu o utilizare mai mare in momentele de consum minim.

Decizia Californiei de a deschide in 1996 piata electricitatii spre o "competitie reala" a avut ca rezultat final - cel putin in primii ani - cresterea preturilor, intreruperi dese ale curentului electric si nesiguranta furnizarii atat catre consumatorii casnici, cat si catre cei industriali, culminand cu cererile pentru renationalizarea sectorului din iarna anului 2001.

Iar problemele se pare ca nu se opresc aici, deoarece centralele inca au o datorie uriasa si nu reusesc sa convinga finantistii sa le sustina nici pe termen scurt, nici pe termen lung.