Majoritatea minelor de cărbune din Svalbard – un arhipelag norvegian din oceanul Arctic – au fost închise, aşa că localnicii şi-au rebranduit vastele întinderi de permafrost drept atracţii pentru oamenii de ştiinţă şi pentru cei care îşi fac planuri în caz de Apocalipsă. De jur împrejurul oraşului, pot fi ţinute la loc sigur o mulţime de lucruri. Există până şi un tratat semnat de aproape 50 de ţări în 1920, inclusiv România, care implică faptul că zona va rămâne neutră în caz de război. În alte cuvinte, este locul ideal pentru un reset de software la nivel global, potrivit Bloomberg.

Una dintre atracţiile zonei este Seiful Global de Seminţe din Svalbard, loc în care sunt ţinute cantiţăţi imense de seminţe de plante şi cereale necesare supravieţuirii omenirii în eventualitatea unei foamete globale sau al unui dezastru nuclear.

La câteva minute de condus de seiful cu seminţe se află Arhiva Mondială din Arctica, unde se găsesc unele dintre cele mai importante coduri tip sursă din lume, prin care înţelegem un set specific de instrucţiuni pentru limbajele de programare. Serverele şi driverele nu sunt suficient de rezistente pentru acest tip de sarcină, aşa că datele sunt stocate pe ceea ce pare a fi un set de role clasice de film care sunt ţinute în carcase de plastic de mărimea unor cutii de pizza. Cei care vor ajunge în cazul unui dezastru planetar în situaţia în care să citească datele vor avea nevoie de o lupă pentru a putea descifra datele sub formă de imagini, text şi linii de cod. Compania norvegiană care produce aceste filme – Piql AS – foloseşte materiale compuse din oxizi de fier care pot rezista până la 750 de ani în condiţii normale şi până la 2000 de ani dacă sunt ţinute în zone uscate şi lipsite de oxigen.

Pe rafturi se pot găsi o parte din arhivele Vaticanului, o serie de cărţi funciare din Brazilia, o mulţime de filme italiene şi reţeta pentru un sos de hamburger al unui lanţ de fast food. GitHub, un serviciu de stocare a datelor achiziţionat în 2018 de Microsoft pentru 7,5 miliarde de doalri, va fi cel mai mare chiriaş al arhivei. GitHub plănuieşte să stocheze 200 de cutii a câte 120 gigabiţi fiecare. În plus, se mai pot găsi în arhive sistemele de operare Linux şi Android, pe lângă alte 6.000 de aplicaţii open source.

Desigur, ne-am putea gândi că dacă planeta ajunge în situaţia în care Svalbard este ultimul loc rămas neatins, codurile pentru YouTube ar fi de o inutilitate inimaginabilă. Însă un contraargument ar fi că acest tip de tehnologie reprezintă una dintre marile realizări ale omenirii, alături de capodoperele literaturii, muzicii şi picturii. Ideea care stă la baza tehnologiei open source este că dacă scrii un cod vei avea posibilitatea de a-l da mai departe, codul putând fi upgradat în mod constant în acest fel.

În aceste condiţii, GitHub va fi deosebit de important, în condiţiile în care un programator nu va avea nevoie să rescrie complet fiecare parte a unei aplicaţii. Tot ce va trebui să facă este să caute în vasta bibliotecă open source şi să aleagă codul în cauză. Companii precum Facebook, Google şi Amazon au folosit tehnologia open source pentru a-şi construi neţele globale care analizează mişcările a miliarde de oameni în online şi offline.

Totuşi, un scenariu apocaliptic va avea nevoie de semnificativ mai multe resurse informatice. Peşterile din oceanul Arctic reprezintă doar primul pas în ceea ce GitHub doreşte să fie o serie de depozite răspândite peste tot în lume care vor stoca cele mai importante coduri create vreodată, nu doar pe cele preferate de Microsoft.

Aşadar, posibilităţile unui astfel de plan sunt aproape infinite în situaţii de urgenţă la nivel global. În plus, după cum a început 2020, de la asasinatul generalului iranian Qasem Soleimani, la răspândirea incediilor din Australia şi izbucnirea coronavirusului, ideea unui buton de reset pentru întreaga planetă nu mai pare să fie scoasă dintr-un roman SF.