Când miliardarii nu se uită la bani: Ţara în care piaţa imobiliară a decolat după ce super-bogaţii au început să cumpere locuinţe ultra-luxoase pe bandă rulantă
Piaţa imobiliară de lux din SUA a început să prindă avânt şi se pregăteşte să bată toate recordurile pe măsură ce tot mai mulţi miliardari au început să cumpere pe bandă rulantă proprietăţi high-end, scrie Bloomberg.
Un duplex situat deasupra Central Park din New York care s-a vândut în iunie pentru 115 mil. dolari a dat startul freneziei pe piaţa imobiliară, după aproape doi ani de secetă.
Vânzările de locuinţe de lux care depăşesc pragul de 100 mil. dolari sunt pe cale să stabilească un nou record pe piaţa imobiliară.
Miliardarii din întreaga lume, care s-au bucurat de o creştere averilor, şi-au regăsit apetitul pentru locuinţele high end. În acest context, ritmul vânzărilor stârneşte optimism în rândul agenţilor care acum trebuie să găsească clienţi pentru alte proprietăţi de top din SUA.
La nivel naţional, până la sfârşitul lunii iulie, au avut loc şase tranzacţii de peste 100 de milioane de dolari în acest an. Acestea s-au întins din sudul Californiei, - unde o proprietate la malul mării s-a vândut pentru 210 mil. dolari – până în Colorado.
Tranzacţiile cu proprietăţi ultra-luxoase nu dau semne că îşi vor pierde din avânt prea curând.
În Malibu, un agent imobiliar se pregăteşte să scoată la vânzare un conac în cadrul unei listări private pentru 300 de milioane de dolari americani, ceea ce ar stabili un record pentru cea mai scumpă vânzare de locuinţe din SUA.
„Am avut mai mulţi miliardari care m-au sunat până acum anul acesta pentru proprietăţi de lux de decât am avut în tot anul trecut. Când îşi doresc ceva ei sunt gata să pună banii pe masa oricând pentru a obţine ce vor”, a declarat Aaron Kirman, director executiv al Christie's International Real Estate Southern California. „
Deşi plaja potenţialilor cumpărători este limitată, miliardarii de top şi-au văzut averea crescând în ultimii ani. La începutul lunii ianuarie, averea netă medie a celor mai bogaţi 500 de oameni din lume era de 9,3 mld. dolari, conform Bloomberg Billionaires Index. În august, aceasta era de aproape 9,9 mld. ceea ce înseamnă că achiziţionarea unei locuinţe în valoare de 100 de milioane ar reprezenta doar aproximativ 1 % din averea lor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro