Când „se deschide” litoralul. Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa dezvăluie data de la care hotelierii îşi aşteaptă turiştii

Autor: Ioana Matei Postat la 19 mai 2020 1444 afişări

Când „se deschide” litoralul. Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa dezvăluie data de la care hotelierii îşi aşteaptă turiştii

Mai mult de 100 de hoteluri din staţiunile româneşti de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă şi aşteaptă turiştii începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide şi terasele, reiese din datele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa. Asociaţia estimează că în prima săptămână din iunie se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turişti români, potrivit comunicatului de presă trimis astăzi de reprezentanţii organizaţiei.

Faptul că reprezentanţii HORECA au anunţat ieri, după discuţia cu premierul, că de la 1 iunie se deschid terasele restaurantelor, i-a determinat pe mulţi hotelieri de la mare să îşi pregătească deschiderea unităţilor începând cu această dată, pentru a putea primi turiştii. Astfel, din datele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCTA), peste 100 de hoteluri de pe litoral s-au deschis deja sau se vor deschide în jurul datei de 1 iunie.

Practic, deschiderea oficială a litoralului pentru turişti va fi la 1 iunie, deşi sunt şi acum hoteluri şi pensiuni deschise la mare care chiar au primit turişti în acest weekend. Aceştia au venit pentru scopuri de recreere - pescuit, kiting şi pentru activităţi sportive în aer liber. Cei mai mulţi au ajuns pe plajele din Mamaia, Vama Veche şi în Delta Dunării.

Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA, a spus că majoritatea hotelurilor care se deschid au şi terase acoperite, unde se va servi masa. Chiar şi cele fără terasă vor putea primi turişti, pentru că la începutul lunii iunie majoritatea sejururilor includ doar micul dejun, care poate fi servit în cameră, în sistem de room service sau delivery. În paralel, vor fi deschise şi terasele restaurantelor independente de pe litoral.

Chiar dacă cele peste 100 de hoteluri cumulează circa 35.000 de locuri de cazare, organizaţia patronală estimează un grad de ocupare de 25-30%, ceea ce însemnă că 8.500-10.000 de turişti se vor caza în structurile clasificate de pe litoral în prima săptămână din iunie.

"În prima săptămână din iunie a anului trecut, cea mai mare parte a hotelurilor de pe litoral erau deschise, iar gradul de ocupare era tot de 25-30%. Fiind vorba, însă, de un număr de hoteluri de patru ori mai mare decât al celor care se deschid anul acesta la 1 iunie, fireşte că şi turiştii erau de patru ori mai mulţi", a explicat Anca Nedea.

Ea se aşteaptă ca în a doua săptămână din iunie numărul turiştilor de pe litoral să crească, pentru că urmează Rusaliile în weekend-ul 7-8 iunie, când, în mod tradiţional, românii vin în minivacanţă la mare.

"Dacă până acum mulţi iubitori ai litoralului românesc au aşteptat să vadă ce ce întâmplă cu deschiderea hotelurilor, anunţul de ieri potrivit căruia terasele se redeschid la 1 iunie i-a făcut pe mulţi să se hotărască să îşi rezerve vacanţe la mare", a mai spus Anca Nedea.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.