Când sistemul public nu e suficient, intervin companiile. Vodafone a investit peste 800.000 de euro în renovarea şi modernizarea centrelor de transfuzie sangvină din România

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 24 martie 2019 133 afişări

Proiectul „O şansă pentru viaţă” a apărut în catalogul „Cele mai responsabile companii din România”, realizat de Business MAGAZIN.

Motivaţie

România ocupă, conform studiilor, unul dintre ultimele locuri în privinţa numărul donatorilor de sânge constanţi la mia de locuitori. În spitalele din ţară sunt amânate intervenţii chirurgicale, iar persoanele care au nevoie de transfuzii şi produse din sânge întâmpină greutăţi în tratament.

Anual, peste 600.000 de români au nevoie de sânge şi preparate din sânge. România este într-o criză permanentă de sânge în toate judeţele ţării. În momentele cu încărcătură emoţională, în România apar „vârfuri de donare” în care donatorii asaltează centrele şi iau pe nepregătite personalul medical subdimensionat (logistic, uman).  

Descrierea proiectului

Îmbunătăţirea sistemului transfuzional este un proces complex care presupune atât creşterea numărului donatorilor de sânge, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de donare. O piedică serioasă în procesul de donare era starea deplorabilă în care se aflau centrele de transfuzie sangvină din ţară, potrivit reprezentanţilor Vodafone România. Renovarea şi dotarea lor cu aparatură corespunzătoare au devenit astfel priorităţi.

În perioada 2014 – 2017, proiectul a acoperit renovarea a 18 din cele 42 de centre de transfuzie sangvină din ţară. Restul de 24 de centre au trecut prin diverse lucrări de renovare şi dotare în perioada 2017 - 2018, finalizarea întregului proiect fiind estimată pentru prima jumătate a lui 2019. Intervenţiile realizate până acum în cele 24 de centre au fost adaptate la necesarul identificat la faţa locului: în 8 centre (din judeţele Argeş, Dolj, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Vaslui şi Vrancea) au avut loc renovarea şi modernizarea traseului donatorului, iar în alte 16 judeţe (Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Brăila, Harghita, Caraş-Severin, Vâlcea, Maramureş, Botoşani, Teleorman, Tulcea, Dolj, Neamţ, Bacău, Timiş, Bihor) a avut loc dotarea cu mobilier medical specific pentru recoltarea sângelui.

Rezultate

În fiecare an, peste 418.000 de persoane donează sânge în spaţiile renovate şi dotate cu aparatură modernă prin proiectul „O şansă pentru viaţă - renovarea şi modernizarea centrelor de transfuzie sangvină din România”. Suprafaţa renovată până acum în toate centrele depăşeşte 33.700 mp.

În prezent, peste 837.000 de pacienţi din România primesc anual sânge recoltat şi prelucrat în condiţii de siguranţă transfuzională, din centrele de transfuzie renovate şi modernizate. Dotarea centrelor prin acest proiect include 118 paturi de recoltare fixe, 18 scaune de recoltare mobile, 21 de echipamente medicale (centrifugi, hemomixere, frigidere de stocare a sângelui, congelatoare medicale şi echipamente medicale), o canapea pentru sala de aşteptare, 297 de scaune pentru zonele de aşteptare, 38 de mese medicale, 10 dulapuri medicale.


Venituri din servicii (anul fiscal 2017-2018)

723,6 mil. euro

Număr de angajaţi

3.000

Valoarea investiţiei

3,7 mil. lei

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.