Captură record de heroină în Bucureşti. Poliţiştii au găsit peste 10 kilograme în valoare de 250.000 de euro
Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată au făcut sâmbătă, în Capitală, cea mai mare captură de heroină destinată consumatorilor din România: peste 10 kilograme, găsite la un turc şi doi români care au fost duşi, pentru audieri, la sediul central al DIICOT.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că valoarea heroinei este de circa 250.00 de euro. Înainte să fie vândută consumatorilor, aceasta ar fi urmat să fie amestecată cu glucoză, fapt ce ar fi mărit cantitatea şi ar fi crescut preţul la 350.000 de euro.
Captura record făcută de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată va duce la o criză de heroină în rândul consumatorilor autohtoni, fiind anticipată creşterea cu 40% a preţului unei doze, spun aceleaşi surse.
Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Turcia. Bărbaţii la care a fost găsită heroina sunt suspectaţi de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.
Cazul a fost instrumentat cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, la acţiune participând şi lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie ai Jandarmeriei Române.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro