Caracatiţa scumpirilor se extinde şi la alte produse alimentare

Postat la 21 noiembrie 2017 102 afişări

Caracatiţa scumpirilor a început să se extindă şi la alte produse în afară de ouă, unt sau carne.

Caracatiţa scumpirilor se extinde şi la alte produse alimentare

Caracatiţa scumpirilor a început să se extindă la fructe şi legume, după ce preţurile au crescut accelerat în luna noiembrie la carne, lapte şi ouă, iar importurile mari din ultima perioadă, ca urmare a deficitul bugetar, arată că, de fapt, alte state profită de situaţie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România.

"Importurile de alimente au crescut foarte mult. Pot să vă spun cu siguranţă că, până în luna septembrie, importurile de carne, spre exemplu, au crescut cu 32-35%, faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă foarte mult. A crescut importul şi de aici întrebarea, care sper să nu mai rămână retorică, de ce s-a scumpit carnea la raft? Profităm noi sau profită alte state membre? Înseamnă că îi ajutăm foarte mult pe alţii. Şi este şi valabil pentru ouă", a spus Pană, citată de Agerpres.

Ea a precizat că a constatat aceleaşi creşteri exagerate de preţuri în ultimele zile şi la fructe şi legume.

"În comunicatul de presă dat de asociaţia noastră săptămâna trecută făceam focalizare pe produse de origine animală, carne, lapte, produse din lapte şi ouă, dar ieri am avut surpriza să aflu că această caracatiţă este mult mai extinsă, în sensul că au fost cuprinse şi alte laturi, cum ar fi fructele şi legumele, şi acestea s-au scumpit extrem de mult", a susţinut ea, scrie realitatea.net

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.