Carmistin anunţă preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziţionate

Autor: Georgiana Călin Postat la 28 septembrie 2017 240 afişări

Grupul agricol Carmistin, specializat în producţia, procesarea şi comercializarea cărnii, anunţă preluarea tuturor fermelor, platformelor şi abatorului deţinute de Avicola Târgu Jiu. Având în vedere starea avansată de degradare a unora dintre capacităţile de producţie, dar şi tehnologia învechită din fermele care ar putea fi mai repede puse în funcţiune, compania a decis să deruleze un plan de investiţii de circa 20 de milioane euro.

Carmistin anunţă preluarea Avicola Târgu Jiu; Grupul  va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea companiei achiziţionate
“La momentul actual, instalaţiile nu sunt funcţionale, toate autorizaţiile au fost retrase, iar pentru reluarea activităţii va fi necesară reautorizarea, atât a abatorului, cât şi a fermelor. Până la sfârşitul anului 2015 au funcţionat 4 ferme (34 hale) şi abatorul”, a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.
 
Unitatea din Gorj deţine un abator cu o capacitate 4000 capete/oră, 9 ferme pentru creşterea păsărilor, parc auto (nefuncţional), un bloc pentru birouri, platformă de gunoi şi 66 de hectare de teren. Dintre cele 9 ferme, doar 4 au fost menţinute în funcţiune după privatizare, restul fiind abandonate şi lăsate să se degradeze. Planul de afaceri pentru relansarea capacităţilor din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018.
 
“Având în vedere strategia de dezvoltare a grupului prin investiţii în ferme zootehnice, am decis această achiziţie, care astăzi nu înseamnă decât un complex avicol falimentar. La finalizarea retehnologizării platformei avicole de la Târgu Jiu, compania Avirom, parte a grupului Carmistin, va angaja 600 de persoane”, a adăugat Paraschiv.
 
Carmistin a preluat în urmă cu 11 ani platforma agricolă deţinută de Oltchim, iar în urma retehnologizării fermelor a ajuns să producă şi să abatorizeze anual peste 10 milioane de pui.
În ultima periodă, Avicarvil, compania specializată a grupului Carmistin, prin care s-a realizat şi tranzacţia de la Târgu Jiu, a reuşit să listeze mărcile sale (La Provincia şi NaturAvi) şi să nu mai livreze exclusiv marca proprie a magazinului. Magazinele în care Avicarvil vinde cu branduri proprii sunt Profi, Billa, Carrefour, Metro, Selgros, Cora, Supeco şi Artima. Avicarvil livrează încă marca proprie a retailerului în Kaufland şi Cora.
Piaţă cărnii de pasăre a avut în 2016 o creşte mică, de 5,53%, la nivel de comerţ modern plus comerţ clasic (fără export şi consumul în HORECA). Este o piaţă estimată la 260 milioane de euro anual, conform institului de cercetare Strategic Market Vector, pe baza unei metodologii care scanează piaţa pornind de la datele înregistrate de la marile lanţuri sau a monitorizării unui eşantion de magazine reprezentativ la nivel naţional.
 
Despre Carmistin
Grupul Carmistin s-a format în anul 2003, odată cu implicarea în afaceri a antreprenorului Iustin Paraschiv, care a dezvoltat noi linii de business îndreptate către producţia agricolă şi ferme zootehnice (linia de agricultură cu aprox 5.000 ha teren în două ferme, linia de vită cu fermă de 10.000 capete tăuraşi la îngrăşat, linia de porc cu 250.000 capete porc producţie anuală şi linia de pasăre care urmează să producă peste 20 milioane păsări anual)

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.