Casa de Sănătate reorganizează cozile la adeverinţe
Biroul unic deschis luni de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) va reduce foarte mult timpul de depunere a cererilor şi totodată va mări de peste două ori numărul solicitărilor ce pot fi înregistrate, a declarat preşedintele CASMB, Gheorghe Iana.
Biroul unic deschis luni de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) va reduce foarte mult timpul de depunere a cererilor şi totodată va mări de peste două ori numărul solicitărilor ce pot fi înregistrate, a declarat preşedintele CASMB, Gheorghe Iana. CASMB a inaugurat, luni, trei ghişee pentru înregistrarea cererilor de eliberare a adeverinţelor de asigurat. Odată cu deschiderea Biroului, zilnic vor putea fi procesate, în medie, peste 300 de cereri, faţă de 150, câte se făceau până acum. "Aş vrea să precizez că oamenii nu au nevoie de adeverinţe decât dacă nu se regăsesc în Sistemul Informatic Unic Integrat. Adică, dacă merg la mediul de familie, iar acesta îi cere acest document (adeverinţa de asigurat - n.r.) asiguratul să-i ceară doctorului interogarea sistemului. Medicul de familie este obligat să interogheze sistemul şi să vadă dacă persoana este asigurată sau nu", a mai spus preşedintele director general al CASMB. Iana a adăugat că medicii au obligaţia să acceseze SIUI în legătură cu calitatea de asigurat a pacientului pentru a nu-l mai trimite degeaba la CASMB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro