Cât câştigă cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului. Are mai mulţi bani decât a reuşit să strângă Lionel Messi de-a lungul carierei
Mino Raiola este cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului, după ce în această vară a intermediat transferurile lui Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan la Manchester United, iar acum se pregăteşte să-l ducă şi pe francezul Paul Pogba la gruparea pregătită de Jose Mourinho.
Sub contract cu Raiola se află şi Mario Balotelli şi Romelu Lukaku, doi atacanţi care foarte probabil vor schimba echipele în această vară, iar mutările îi vor aduce venituri importante şi agentului italian.
Conform The Sun, Raiola a încasat din fotbal nu mai puţin de 300 de milioane de euro, adică mai mulţi bani decât a reuşit să strângă Lionel Messi de-a lungul carierei în care a câştigat deja cinci Baloane de Aur.
Raiola activează ca agent de jucători de la sfârşitul anilor '80 şi a început să-şi facă cu adevărat un nume în momementul în care a intermediat trecerea lui Pavel Nedved de la Sparta Praga în Serie A, la Lazio Roma, după Euro 1996. 20 de ani mai târziu, Mino Raiola reprezintă zeci de jucători şi are anual venituri de ordinul zecilor de milioane de euro.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro