Cât costă lipsa educaţiei financiare? 55 de miliarde de lei stau în depozite fără să producă valoare suficientă

Autor: Florin Casota Postat la 10 martie 2017 294 afişări

Românii ţin peste 55 miliarde de lei în depozite pe termen foarte scurt, cu scadenţa de o zi, iar aceşti bani nu produc beneficii consistente pentru deponenţi sau economie, susţin reprezentanţii celor mai mari fonduri de investiţii din România prezenţi la evenimentul „Primăvara Investiţională”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cât costă lipsa educaţiei financiare? 55 de miliarde de lei stau în depozite fără să producă valoare suficientă

Datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că valoarea depozitelor pe termen scurt a crescut în 2016 faţă de 2015 cu aproape 39%, de la 39,9 miliarde de lei la 55,4 miliarde de lei.

„Anul trecut au crescut depozitele populaţiei şi aproape 15 miliarde de lei s-au dus în plus în depozite overnight (n.red. depozite în care termenul de scadenţă este ziua lucrătoare următoare datei constituirii).Banii aceia nu produc suficient pentru client şi aproape zero pentru economie, deci nimeni nu are de câştigat,” a explicat Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management.

Educaţia financiară deficitară reprezintă unul dintre motivele care explică apetenţa românilor pentru depozite, în detrimentul plasării economiilor în fonduri de investiţii, piaţa de capital sau alte instrumente financiare, au afirmat administratorii de fonduri de investiţii.

„Pentru români, prima sursă de sfaturi despre cum să-ţi gestionezi banii o reprezintă familia şi prietenii, conform unui studiu IMAS. Peste jumătate dintre femei (55%) şi aproape 40% dintre bărbaţi îşi obţin astfel sfaturile cu privire la modul de economisire. Din păcate, România are cel mai scăzut grad de educaţie financiară din Uniunea Europeană, conform unui sondaj Standard & Poor’s, şi astfel este foarte probabil ca românii să solicite cui nu trebuie dintre apropiaţi sfaturi despre cum să-şi investească banii agonisiţi cu atâta trudă,” a spus Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Drumul spre investiţiile în fonduri de acţiuni nu este însă foarte circulat, a arătat Dragoş Neacşu, preşedintele Erste Asset Management. „Dacă ar câştiga mâine 100.000 de euro, primele investiţii ale românilor ar fi într-o afacere (15,5%), în călătorii (15,1%) sau în imobiliare (14,2%). Doar 1,5% dintre români şi-ar plasa banii într-un fond de investiţii,” a adăugat Neacşu, citând un studiu sociologic la nivel naţional, realizat de D&D Research în mai 2016, la solicitarea Erste Asset Management.

„Credem că un portofoliu ca să poată genera randamente pozitive trebuie să fie diversificat, dar trebuie să luăm în calcul şi orizontul de timp. Nu putem investi în acţiuni pentru trei luni,” a spus Răzvan Szilagyi, directorul general al Raiffeisen Asset Management.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
depozite,
miliarde,
financiar,
educatie,
valoare,
costuri,
bvb

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.