Luni, 9 mai, acum o săptămână, la conferinţa ZF Investiţi în România de la Sibiu, proiect realizat cu CEC Bank, Mircea Ursache, directorul general de la Moara Cibin, parte din grupul de panificaţie Boromir, a declarat că această creştere a ROBOR-ului începe să se simtă din ce în ce mai mult în rata de plată la credite şi, în acest context, l-a întrebat pe Bogdan Neacşu, CEO CEC Bank, dacă dă credite în euro, având în vedere că dobânzile sunt mai mici, mult mai mici.

Această întrebare este pusă de tot mai multe companii în ultima vreme, având în vedere tensiunile de pe piaţa financiară.

Bogdan Neacşu a spus că, pe termen scurt, un credit în euro ar putea fi o opţiune, mai ales în contextul în care băncile au resurse în euro disponibile.

Vineri, ROBOR-ul la 3 luni, indicatorul de referinţă pentru împrumuturile către companii şi către o parte din persoanele fizice, a ajuns la 5,5%, cu 80% mai mult de la începutul anului, şi cu peste 350% faţă de acum 1 an. Iar această tendinţă de creştere se menţine, atâta timp cât inflaţia nu dă semne că şi-ar reduce creşterea.

La euro, EURIBOR la 3 luni, indicatorul folosit pentru împrumuturile în moneda europeană, a fost cotat la minus 0,43%.

Deci, faţă de ROBOR, ar fi o diferenţă de aproape 6 puncte procentuale, o diferenţă care nu este deloc de neglijat.

Am luat în considerare că băncile ar practica aceeaşi marjă, atât la lei, cât şi la euro, care se adaugă peste indicatorul de referinţă.

După ce ani de zile a ţinut dobânda de referinţă la minus 0,5%, Banca Centrală Europeană se pregăteşte şi ea să înceapă procesul de creştere a dobânzilor, din cauza creşterii inflaţiei, iar analiştii se aşteaptă ca dobânda de referinţă să ajungă, acum, în vară, la 0, iar spre finalul anului la 0,5-1%.

La Bucureşti, BNR a majorat marţi dobânda de referinţă de la 3 la 3,75%, iar economiştii băncii americane Goldman Sachs cred că Banca Naţională va ajunge cu dobânda de referinţă chiar la 6,5%, mai ales dacă, în regiune, celelalte bănci centrale vor continua procesul de creştere a dobânzilor de referinţă, care, şi aşa sunt mai mari decât cele de la BNR.

Dacă în Europa inflaţia este de 7-8%, în România inflaţa a fost în aprilie de 13,7, iar noile date indică faptul că în lunile următoare inflaţia va ajunge la 15%, dacă nu chiar mai mult.

Problema este că BNR crede, într-o variantă optimistă, că inflaţia va reveni la un nivel de o singură cifră, abia în T2/2023, adică peste 1 an, asta dacă tensiunile geopolitice se mai reduc, mai ales în contextul războiului din Ucraina, care a determinat explozia preţurilor la energie, materii prime şi, acum, a preţurilor tuturor celorlalte bunuri şi servicii.

Chiar Isărescu spune că este surprins de cât de repede se transmite în preţurile finale războiul din Ucraina.

Pentru a nu scăpa inflaţia chiar de tot de sub control, BNR foloseşte/ţine cursul valutar leu/euro stabil, la 4,94 lei/euro pentru a nu mai aduce în plus o presiune într-o economie care importă inflaţie.

Mugur Isărescu a reafirmat faptul că vrea un curs stabil, ceea ce înseamnă că excesele de creştere vor fi imediat înăbuşite.

România importă mai mult decât exportă, diferenţa fiind de 23 de miliarde de euro în 2021, şi cel puţin 20 de miliarde de euro în acest an, aşa că orice creştere a cursului se vede în preţurile produselor importate, de la maşini până la usturoi şi mere din China şi Polonia.

Pe lângă acest lucru avem şi situaţia în care foarte multe preţuri din România, începând de la utilităţi, telefonie mobilă, şcoli private până la preţurile apartamentelor, sunt exprimate în euro şi apoi plătite în lei, iar orice creştere a cursului se vede imediat în preţurile de vânzare finale.

În aceste condiţii, dacă acest curs valutar leu/euro rămâne în continuare stabil – chiar şi o creştere de 1-2%/an este acceptată de BNR – diferenţa dintre ROBOR 5,5% şi EUROBOR – minus 0,46%, este mare, iar creditul în euro este mult mai avantajos.

Când ROBOR-ul era la 1,5%, acum 1 an, iar EURIBOR la minus 0,4%, plus creşterea cursului valutar leu/euro de 1,6%, rezulta o diferenţă de numai 0,5pp.

Pentru creditele de retail – ipotecare, imobiliare, de consum, opţiunea de credite în eruo a dispărut aproape de tot. Nu ştiu câte bănci mai au în ofertă împrumuturi în euro pentru retail, dar cine ştie, poate acum, în noul context de piaţă, vor reveni ofertele.

Companiile pot lua mai uşor credite în euro, cel puţin teoretic.

În ultimul deceniu, raportul dintre creditele în lei şi cele în valută s-a schimbat dramatic.

Dacă în criza anterioară am fost prinşi cu un raport de 70% credite în valută şi numai 30% dintre credite în lei – în perioada de boom băncile au dat cu şapte mâini credite în euro pentru că aveau resurse în valută nelimitate de la băncile mamă, iar diferenţa de dobândă era ca acum – ceea ce a contribuit în final la criză, acum raportul este exact invers: creditele în lei au pondere de 72% în total finanţare economie, iar creditele în valută, în special în euro, au ajuns la 28%, ceea ce face să nu mai existe riscul valutar dacă ar creşte cursul, dar din păcate, există riscul de dobândă care se manifestă acum prin creşterea excesivă a ROBOR-ului într-o perioadă extrem de scurtă.

În luna martie, situaţia statistică arăta că depozitele în lei pe sistem bancar au ajuns la 298 de miliarde de lei, dintre care populaţia avea 156 de miliarde de lei (plus numai 1% într-un an), iar companiile aveau depozite de 141 de miliarde de lei (în creştere cu 13,6%).

Depozitele în valută au ajuns la echivalentul în valută a 180 de miliarde de lei, din care populaţia avea depozite de 125 de miliarde de lei (14,4% creştere într-un an), iar companiile aveau 55 miliarde lei (creştere de 32% într-un an).

Creditele acordate în lei au ajuns la 244 de miliarde de lei, din care populaţia avea credite luate de 140 de miliarde de lei (plus 15% într-un an), iar companiile aveau 104 miliarde de lei (plus 27% într-un an).

Creditele în valută acordate populaţiei au scăzut până la echivalentul în lei a 26 de miliarde de lei (minus 12,7% într-un an) iar creditele acordate companiilor în valută reprezentau echivalentul în lei a 65 de miliarde de lei (plus 15% într-un an).

Deci, populaţia are economii în valută de 125 de miliarde de lei şi credite luate de numai 26 de miliarde de lei în valută, rezultând o diferenţă disponibilă de 100 de miliarde de lei în valută, adică 20 de miliarde de euro.

Aceşti bani presează foarte mult bilanţul băncilor pentru că nu au cui să dea credite în valută, sau cel puţin nu aveau până acum.

Din motive de risc şi de reglementare, băncile nu prea pot jongla între resursele în lei şi cele în valută. Dacă au resurse în valuta, pot să dea credite în valută. Dacă au resurse în lei, trebuie să dea numai credite în lei, sau să plaseze banii în titluri de stat în lei.

De aceea Bogdan Neacşu, CEO CEC, spunea că băncile ar vrea să dea credite în euro.

Mai ales că, pe lei, situaţia a devenit extrem de tensionată pe piaţa interbancară ca urmare a politicii BNR de control strict al lichidităţii, existând un deficit important pe piaţă, mai ales în contextul în care băncile au banii blocaţi în titlurile de stat, iar o vânzare a acestor titlturi, ar însemna marcarea unor pierderi cu impact direct în capitalul băncilor, având în vedere că preţurile titlurilor de stat româneşti au scăzut puternic în ultimele luni, din cauza creşterii dobânzilor.

Ca să nu marcheze pierderi directe, pentru că oricum marchează pierderi scriptice prin reevaluarea zilnică a portofoliilor, băncile trebuie să facă rost de lichiditate în lei, şi încă repede.

Pe piaţa de retail băncile au început să crescă dobânzile – Banca Transilvania oferă 4% pe an, în timp ce TBI, o bancă mai mică, oferă 6% pe an.

Isărescu se aşteaptă ca băncile să ofere dobânzi mai mari la depozite.

Pentru a vedea cât de tensionată este piaţa în lei cu un deficit de resurse, Banca Românească, care prin preluarea de către Eximbank va forma un grup care intră în Top 10, a ajuns să plătească o dobândă de 7,49% pentru a lua bani de la Nuclearelectrica, una dintre cele mai lichide companii din piaţă.

În urmă cu un an, în septembrie, Banca Românească plătea o dobândă de 2,55% pentru a lua bani de la Nuclearelectrica.

Dacă o bancă oferă 7,45% dobândă ca să ia bani, cu cât ar trebui să dea creditul mai departe, la ce dobândă?

Pe piaţa titlurilor de stat, acolo unde zi de zi creşte temperatura, dobânzile la care se împrumută Ministerul Finanţelor au ajuns la 7%, iar pe piaţa secundară, acolo unde se tranzacţionează zilnic titluri de stat, randamentul la 10 ani a sărit la 8,35% pe an, un nivel la care nu se gândea nimeni la începutul anului.

Pentru Ministerul Finanţelor mai important este acum să facă rost de bani pentru finanţarea deficitului decât dobânda pe care o plăteşte.

În acest context extrem de tensionat pe piaţa de lei, băncile ar da credite în euro pentru că au resurse, dar şi companiile trebuie să ceară şi să-şi asume un risc valutar în cazul în care cursul creşte cu mai mult de 4-5%.

Dar Isărescu spune că ţine la stabilitatea cursului, fără însă a preciza în ce marjă.

Oricum, statistic, dobânzile la euro sunt de 5 ori mai mici decât dobânzile la lei, cel puţin acum.

Ca diferenţa de 5 puncte procentuale să se mai reducă, ar trebui ca ROBOR-ul să scadă iar EURIBOR-ul să crească.