Cazul suspiciunii de fraudă la BACALAUREAT: Fosta directoare a Liceului "Bolintineanu" a recunoscut parţial acuzaţia. Aproximativ 10.000 de lei, strânşi pentru fraudarea examenului
Peste o sută de elevi care susţin bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au dat câte 100 de lei înaintea probelor scrise, sub forma unor cheltuieli de protocol, suma strânsă fiind de peste 10.000 de lei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX avocatul fostei directoare a liceului.
Potrivit avocatului, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, a dat o declaraţie substanţială în faţa anchetatorilor, în care a avut o atitudine de recunoaştere parţială a acuzaţiei care i se aduce.
Acesta nu a dorit să ofere alte detalii referitor la declaraţia clientei sale, dar a arătat că peste o sută de elevi au dat câte 100 de lei, sub pretextul strângerii unui fond de protocol pentru comisia de examen.
Avocatul a precizat că un candidat a dat 600 de euro, însă acesta a fost un caz izolat, sumele date de ceilalţi fiind mult mai mici, respectiv de câte o sută de lei.
În urma percheziţiei făcute la locuinţa Costicăi Vărzaru, au fost ridicate diverse cadouri, bunuri şi sume de bani, însă acestea nu pot trezi suspiciuni, întrucât au valori reduse, a adăugat avocatul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro