Curtea Constituţională a publicat miercuri motivarea deciziei 55/2022 prin care pe 16 februarie 2022 a decis neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei 6/2016, aşa zisa „Ordonanţa Prună”, şi neconstituţionalitatea unor prevederi din „Ordonanţa Prună”.

Motivarea de 29 de pagini a deciziei 55/2022 se bazează în mare parte pe jurisprudenţa dezvoltată în ultimii ani de CCR şi în principal pe decizia 51/2016 prin care a decis deja că SRI nu poate face legal cercetare penală în România, dar şi pe alte decizii relevante în acest domeniu ale CCR.

Ca atare, în ceea ce priveşte acordarea de către „Ordonanţa Prună” a calităţii de „organ de cercetare penală specială” organelor SRI, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pe infracţiunile ce ţin de siguranţa naţională, CCR constată că cercetarea penală în România o poate face numai organele de urmărire penală, definite prin Codul de procedură penală.

Curtea Constituţională a României prezintă în motivare atribuţiile legale din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., şi „observă că sfera atribuțiilor S.R.I. diferă de cea a organelor/instituțiilor care exercită atribuții în materia prevenirii și descoperirii infracțiunilor și a tragerii la răspundere a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, iar acest aspect este pe deplin subliniat în jurisprudența instanței de contencios constituțional”.

Astfel, „Curtea constată că S.R.I. are atribuții care, potrivit legislației în vigoare, se exercită în domenii care nu țin de prevenirea și descoperirea infracțiunilor și de tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. (...) Având în vedere aceste aspecte, precum și cele reținute prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitată, Curtea constată că atribuirea calității de organ de cercetare penală specială S.R.I. încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 și ale art.28 din Constituție. (...) În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art.I pct.1 fraza a doua și ale art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art.26 și ale art.28 din Constituție”.

„Este neconstituţional ca ÎCCJ să preia atribuţile Parlamentului României”

În motivare, CCR prezintă şi analiza referitoare la competența președintelui Î.C.C.J. sau a unuia dintre judecătorii anume desemnați de către acesta de a verifica modul de punere în aplicare, în cadrul C.N.I.C., a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.

CCR susţine că „în cadrul verificării efectuate în temeiul art.301 din Legea nr.304/2004, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat de către acesta va exercita atribuții de control și verificare atât asupra organului de urmărire penală, cât și a personalului S.R.I.”

Așa fiind, Curtea constată că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, au fost acordate președintelui Î.C.C.J./judecătorului anume desemnat de către acesta competențe ce revin, potrivit Constituției, Parlamentului, fiind încălcat astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție.

În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art.II pct.1 și ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.124, art.126, art.131 și art.132 din Constituție.

„Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor al SRI nu are de 20 de ani nici bază legală, nici arhitectură internă şi nici fizionomie juridică. Prevederile referitoare la Centrul SRI încalcă 8 articole din Constituţia României”

În aceeaşi motivare, CCR analizează şi legalitatea funcţionalităţii Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI.

Curtea Constituţională constată că Centrul de Interceptare al SRI a fost înfiinţat printr-o hotărâre CSAT din 17 iulie 2002, şi nu printr-o lege adoptată de Parlamentul României şi că timp de 6 ani, după emiterea „Ordonanţei Prună” Parlamentul României nu a legiferat funcţionalitatea Centrului SRI.

„Curtea apreciază că în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entități/instituții menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalității, deoarece este fundamental ca înființarea, organizarea și funcționarea instituțiilor sau a altor structuri organizatorice să se realizeze potrivit cadrului constituțional conferit de Legea fundamentală. Intenția legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesită identificarea arhitecturii interne și configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul unui act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ea și expresă, nu complinește lipsa unei reglementări de nivelul legii care să cuprindă elementele de bază care definesc natura juridică a acesteia/acestuia, atribuțiile sale generale și specifice, modalitatea de organizare, dispoziții referitoare la personal, actele emise (dacă este cazul), modalitatea de control/verificare/auditare și efectele produse de aceasta etc.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „o [...] autoritate nu ființează numai prin simplul fapt al existenței sale, ci prin atribuțiile și actele pe care le emite, acestea din urmă fiind cele care produc consecințe juridice. Așadar, atunci când legiuitorul constituant s-a referit la înființarea unei autorități [...] a avut în vedere atât dispoziția de înființare propriu-zisă, cât și pe cele ce sunt asociate în mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atribuțiile, categoriile de acte [...] emise și efectele acestora” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.206 din 7 martie 2018, paragraful 36). Or, analiza dispozițiilor ordonanței de urgență și a legii de aprobare a acesteia relevă omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care să respecte exigențele constituționale, cu consecința persistenței în legislație a unei carențe legislative reflectate în absența, chiar și după 6 ani, a unei reglementări complete a autorității/instituției/organismului îndrituită/îndrituit să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală”.

Ca atare, Curtea constată că dispozițiile art.II pct.1 și ale art.IV pct.1 fraza a treia, referitoare la Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI din Ordonanța de Prună încalcă prevederile art.1 alin.(4), art.1 alin.(5), art.26, art.28, art.124, art.126, art.131 și ale art.132 din Constituție.

Pe 9 mai 2016, OUG 6/2016 – „Ordonanţa Prună” care modifică 5 legi importante de funcţionare ale Parchetelor şi SRI, a fost adoptată tacit de Senat, fără niciun fel de dezbateri iar, după 5 ani şi jumătate, pe 16 noiembrie 2021 – Ordonanţa 6/2016 a fost adoptată fără modificări de Camera Deputaţilor prin votul a 283 de deputaţi ai PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi. Atunci doar 10 deputaţi din 303 au votat împotrivă, 8 s-au abţinut şi 2 nu au votat, OUG 6/2016 dar şi legea aferentă de adoptare fiind ulterior contestate în 3 sesizări depuse la CCR.

Neconstituţionalitatea „Ordonanţei Prună” - OUG 6/2016 a fost ulterior sesizată pe 25 noiembrie 2021 în 3 solicitări depuse la CCR de către deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare AUR, PSD, PNL, deputaţi neafiliaţi, un deputat aparţinând minorităţilor naţionale şi de către Avocatul Poporului la cererea asociaţiilor de magistraţi.

Pe 16 februarie 2022, CCR a decis că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum o serie de prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 sunt neconstituţionale.

Motivarea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, fiind definitivă şi obligatorie pentru toate instituţiile statului român.