Ce anticorpi sunt specifici infecţiei cu SARS-CoV-2 şi care este rolul lor în lupta organismului cu boala

Postat la 08 aprilie 2021 107 afişări

Ce anticorpi sunt specifici infecţiei cu SARS-CoV-2 şi care este rolul lor în lupta organismului cu boala

 

Dacă ai trecut prin infecţia cu virusul SARS-CoV-2 sau cunoşti un coleg, prieten sau o persoană din familie care a fost infectată, e important să înţelegi cum se declanşează răspunsul imun al organismului în contact cu virusul. Conform explicaţiilor oferite medicii MedLife, o componentă importantă a acestui răspuns imun este producerea de anticorpi anti-virus, respectiv anticorpi îndreptaţi specific asupra proteinelor structurale ale virusului. Ce sunt aceşti anticorpi? Ca structură, sunt imunoglobuline aparţinând claselor A, M, G, D, E, iar ca ţintă, sunt îndreptaţi asupra proteinelor N, M, E si S.

Genomul coronavirusului codifică 4 proteine structurale principale: proteina N (nucleocapsida), care reprezintă practic nucleul virusului ce cuprinde ARN-ul viral, proteina M (membranară), proteina E (anvelopa virală) şi proteina S (spike), proteina de suprafaţă care dă aspectul de “corona” datorită structurii trimerice.

În urma expunerii organismului la coronavirus apar anticorpi de tip IgM şi IgG

Până în prezent, doar trei clase de anticorpi sunt studiate în dinamica răspunsului imun indus în general de virusuri: anticorpi de tip A, M şi G. Pentru coronavirusuri şi, în special pentru SARS-CoV-2, rolul anticorpilor de tipul IgA este puţin înţeles. De la apariţia pandemiei şi odată cu punerea la punct a testelor de laborator au fost studiaţi anticorpii de tip IgM şi IgG.

IgM - Imunoglobulina M este tipul de anticorp produs de sistemul imun imediat după infecţie. Acesta este prezent în prima linie de apărare în timpul infecţiilor virale, înainte ca sistemul imun să producă anticorpii de tip IgG.

IgG - Imunoglobulinele G sunt anticorpi extrem de specifici care sunt importanţi pentru imunitatea pe termen lung şi memoria imunologică.

La ora actuală se ştie că există o diferenţă semnificativă atât a nivelurilor, cât şi a cronologiei apariţiei acestor anticorpi. Dacă pentru majoritatea virusurilor, primii anticorpi care apar sunt cei de tip IgM, pentru SARS CoV-2 sunt mult mai frecvente situaţiile în care cele două clase de anticorpi (IgM şi IgG) apar şi persistă aproape simultan.

Ce sunt anticorpii anti-proteină N (nucleocapsida) şi anti-proteină S (spike)?

Proteina N (nucleocapsida) este proteina care încapsulează ARN-ul viral şi îl protejează de mediul celulei gazdă. Pe lângă rolul protector, proteina N are rolul de a media transcrierea genomului viral, fiind esenţială în replicarea virală. Această proteină este puternic imunogenă, anticorpii îndreptaţi împotriva ei fiind un marker serologic important în evidenţierea răspunsului imun la infecţia virală cu virusul SARS-CoV-2.

Structura proteinei S(Spike) este extrem de complexă. Aceasta are 2 subunităţi care fac posibilă ataşarea virusului de celulă, pătrunderea virusului în celulă şi fuziunea lui cu celula gazdă. Altfel spus, structura proteinei Spike oferă un număr important de situsuri antigenice intens determinante de anticorpi de neutralizare, respectiv anticorpi care să împiedice ataşarea şi pătrunderea virusului în celula gazdă.

Sunt studii care au arătat ca anticorpii anti-N pot fi detectaţi mai devreme, dar persistă ceva mai puţin decât cei anti-S. Anticorpii anti-S ar putea neutraliza infecţiozitatea virusului, mai ales prin blocarea domeniului RBD (domeniul de legare la celula gazda), caracter ce le poate conferi statutul de anticorpi de protecţie.

În egală măsură, există frecvent situaţii în care, în ciuda dovezilor infecţiei cu SARS-CoV-2, răspunsul în anticorpi al organismului nu este pus în evidenţă prin niciun test comercial disponibil, adică sunt persoane care “nu dezvoltă anticorpi”.

Informaţia oferită de prezenţa oricăruia din cei doi anticorpi, fie anti-N, fie anti-S, fie că sunt de clasă IgG, fie IgM, este că a existat infectare cu SARS-CoV-2, chiar dacă aceasta a fost asimptomatică sau au existat simptome banale, trecute cu vederea la momentul respectiv.

Teste care determină prezenţa în sânge a anticorpilor anti-proteină N şi anti-proteină S

În laboratoarele MedLife se pot efectua 3 tipuri de teste pentru detecţia anticorpilor anti-SARS-CoV-2.

  1. Test anticorpi IgM anti-S – test calitativ, recomandat persoanelor care s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.
  2. Test anticropi IgG anti-N – test calitativ, recomandat persoanelor care nu s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.
  3. Test anticorpi IgG anti-S – test cantitativ, recomandat persoanelor care s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.

Testează-te în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife şi află dacă organismul tău a produs anticorpi anti-SARS-CoV-2.

---

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine şi nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupţi prin ştiinţă şi cunoaştere.

Pentru a veni în întâmpinarea pacienţilor noştri cu o gamă extinsă de servicii şi analize adaptate nevoilor actuale, ne-am aliniat standardelor internaţionale şi am deschis laboratoare proprii Real Time PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. Am investit în infrastructura necesară pentru a evalua dacă pacientul a trecut prin boală şi pentru a testa răspunsul imun post-infecţie sau post-vaccinare.

Ne adaptăm continuu la prezent şi ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
infectie,
organism

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.