Ce au făcut băncile cu banii românilor. Este pentru prima oară când adevărul iese la iveală
Băncile străine au retras în opt ani 13 mld. euro din liniile de finanţare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puţin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu. Numai în ultimele trei luni retragerile au cumulat un miliard de euro. Spre comparaţie, pe întreg parcursul anului 2015 finanţările retrase au cumulat 2 mld. euro, scrie zf.ro.
„Din anul 2012 vedem o evoluţie opusă a resurselor externe şi a celor interne. Astfel, resursele de la băncile-mamă au scăzut cu mai mult de jumătate între decembrie 2008 şi martie 2016, ceea ce a redus dependenţa de băncile-mamă pe de o parte, dar a redus totodată riscul de contagiune externă. S-a înregistrat o înlocuire graduală a resurselor externe cu cele interne care se situează la un nivel tot mai ridicat“, a punctat Georgescu.
Procesul de deleveraging, prin care băncile străine îşi reduc expunerile pe filialele locale, a demarat în 2009 şi se pare că încă nu este finalizat. Datele prezentate de BNR scot în evidenţă că, din contră, s-a accentuat la începutul acestui an.
În condiţiile în care sprijinul de la băncile-mamă este tot mai firav, subsidiarele locale sunt nevoite să apeleze tot mai mult la resursele locale, lucru care de altfel s-a şi întâmplat în ultimii ani. Din decembrie 2008 până la finalul lunii martie a acestui an depozitele atrase de la clientela locală s-au majorat cu 17 mld. euro şi au ajuns la 55 mld. euro. Practic, banii retraşi de acţionarii străini au fost în totalitate înlocuiţi cu resursele interne.
Cititi mai multe pe wwwvoceatransilvaniei.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro