De mai mult timp, fondurile de investiţii dar şi companiile străine ţintesc firmele româneşti unde proprietarii români au peste 60 de ani, şi mai ales peste 70 de ani. Aceste firme, chiar dacă au o situaţie financiară bună, sunt cele mai vulnerabile din perspectiva viitorului. Cele mai multe dintre ele depind de patronul/antreprenorul român care le-a fondat şi care le-a adus până aici.

Multe firme nu au un plan de succesiune, nu au directori executivi independenţi, ca să nu mai vorbim de consilii de administraţie independente, care să poată să judece la rece situaţia financiară a firmei sau să stabilească o strategie. În foarte puţine cazuri fondatorul are în business, în spatele lui sau alături de el copiii, care pot prelua conducerea companiei astfel încât să-i asigure un viitor. Pentru că nu au o succesiune, aceste companii teoretic ar fi ţine mai uşoare de achiziţii de către fondurile de investiţii sau de către companiile străine, strategice.

Există şi varianta ca unul dintre cumpărători să fie un alt patron român, dar orgoliul celui care vrea să vândă este prea mare pentru a accepta o ofertă din partea altui român. Pe rezultatele financiare din 2020 numărul de companii cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro pe an era de numai 3.963, dar cele mai mari dintre ele sunt multinaţionale. Cele aproape 4.000 de firme fac 60% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Numărul companiilor cu o cifră de afaceri cuprinsă între 1 milion de euro şi 10 milioane de euro este de 26.050.

Ca să afli companile unde proprietarii au peste 60 de ani şi mai ales peste 70 de ani este simplu, pentru că nu sunt prea multe. Copiii acestor fondatori nu prea ar vrea să continue businessul părinţilor fie pentru că au afacerile lor, fie că activează într-un alt domeniu. Toţi au văzut pe pielea lor ce înseamnă să conduci un busines şi poate nu vor să aibă viaţa părinţilor lor. Ei ar prefera mai degrabă banii. Cei care au început businessul în anii ’90 s-au confruntat cu toate crizele – inflaţie de peste 100%, deprecierea cursului valutar din anii ’90, perioada creşterii fabuloase a economiei şi a businessurilor dintre anii 2000 şi 2008, care de fapt a fost o criză de creştere, apoi criza din 2008 care a prăbuşit multe afaceri, a urmat revenirea economică din 2012 până în 2020, cei doi ani de criză Covid, iar acum criza din Ucraina, care a dat lumea peste cap în urma atacului armat al Rusiei asupra Ucrainei.

Această situaţie din România, unde fondatorii au o anumită vârstă, se regăseşte şi în Germania, la celebrele companii mici şi mijlocii germane, denumite mittlestand, care au rezistat două generaţii, dar acum, la a treia generaţie, nu mai au un plan de succesiune în familie. În aceste condiţii toată lumea, în frunte cu chinezii, stă cu ochii pe aceste companii, care reprezintă o oportunitate unică de achiziţie, fiind coloana vertebrală a economiei germane. Cu toţii ne uităm la Siemens, Mercedes, BMW, dar în spatele lor lucrează companii mici şi mijlocii germane foarte puternice, care au un istoric şi în domeniul dezvoltării şi inovării. La germani nu se punea problema vânzării acestor companii, dar între timp au trecut două generaţii, iar a treia nu mai vrea să continue, preferă banii. Criza din Ucraina, venită pe neaşteptate şi care resetează întreaga securitate europenă dar şi mondială, va aduce inevitabil o resetare a parametrilor economici şi de business.

Adrian Vascu de la Veridio, unul dintre cei mai cunoscuţi evaluatori de pe piaţă, spune că afacerile româneşti vor fi afectate de criza din Ucraina din perspectiva evaluării, pentru că aceste firme se bazează pe veniturile viitoare în a vedea care este valoarea lor de piaţă, dar aceste venituri sunt puse acum sub semnul întrebării, pentru că nimeni nu ştie cum vor evolua lucrurile. Businessul românesc, neavând experienţă, nu ştie când să vândă şi de aceea patronii trag de timp şi de preţ. Când lumea credea că a scăpat de Covid iar companiile lor puteau să valoreze din nou o avere, a venit conflictul armat din Ucraina, care a schimbat din nou datele problemei.

Cei mai înţelepţi, prea puţini însă, au început să-şi lichidizeze o parte din afacere prin vânzarea unui pachet de acţiuni pe Bursă, cel mai bun caz fiind TTS, unde fondatorii, care au vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, au vândut jumătate din acţiuni. Cei mai mulţi patroni nu vor să-şi complice viaţa cu Bursa de Valori pentru că ar trebui să facă ordine în hârtii, ceea ce mulţi nu prea vor. Bursa reprezintă o opţiune de lichidizare a unei părţi dintr-o companie, dar multor antreprenori români le este frică de această variantă. Poate sunt prea mulţi scheleţi în afaceri şi printre dosare. Mulţi ar vrea să vândă într-o tranzacţie directă, dar sunt diferenţe destul de mari între ceea ce cred ei că valorează compania şi ceea ce cred cumpărătorii.

Acum, cu acest conflict armat de la graniţa noastră, diferenţa va fi mai mare, pentru că parametrii de valoare scad. Mulţi proprietari români, ajunşi spre 70 de ani sau chiar peste, trag de timp în privinţa viitorului companiilor, sperând că-şi pot desfăşura activitatea până la 80 de ani, dacă nu chiar peste. Ca reper este luat Ion Ţiriac, care la cei 82 de ani continuă să fie în fruntea afacerilor lui, chiar dacă în ultimii ani mai mult a vândut din businessurile deţinute decât a cumpărat. Ţiriac îşi transferă toată averea pe fundaţie, după cum arată datele. Businessul din România are nevoie de businessuri româneşti, dar întrebarea este cum asiguri această succesiune măcar pentru încă o generaţie.

(cristian.hostiuc@zf.ro)