Ce ne va aduce 2020: Zburatul în spaţiu va putea fi accesibil contra unui cost de 250.000 de dolari, iar companiile de telefonie mobilă vor începe să funcţioneze pe surse de energie durabile
Virgin Galactic, companie de zboruri spaţiale care dezvoltă nave spaţiale comerciale şi care îşi propune să ofere fluxuri spaţiale suborbitale turiştilor spaţiali, ar putea în 2020 să fie gata pentru a duce pasageri în spaţiu. Peste 600 de persoane şi-au depus depozite pentru achiziţionarea unui bilet în valoare de 250.000 de dolari, scrie BBC.
În ceea ce priveşte schimbările climatice, protestele mişcării Extinction Rebellion au ajutat ca problemele climatice să ajungă pe agenda companiilor din sector tehnologic. Mişcarea globală Extinction Rebellion este o mişcare ce militează pentru protejarea mediului prin constrângerea nonviolentă a acţiunilor guvernamentale de a evita colapsul ecologic.
Cele mai vizate companii din domeniul tehnologiei sunt companiile producătoare de telefoane mobile. În întreaga lume, circa 18 miliarde de telefoane mobile sunt neutilizate, în 2019 doar 1,3 miliarde de telefoane au fost vândute.
Producătorii de telefoane mobile şi de bunuri de larg consum vor fi nevoiţi să aibă procese de producţie mai ecologice şi să facă telefoane mai uşor de reparat.
O altă tendinţă în 2020 va fi telefonul pliabil, deşi Samsung şi-a lansat primul telefon pliabil în aprilie 2019, lucrurile nu au mers aşa cum şi-a imaginat compania. Compania a trebuit să aducă nişte îmbunătăţiri înainte de a-l pune în vânzare, pentru că ecranele se spărgeau destul de uşor, scrie BBC.
În 2020, este aşteptată o tabletă pliabilă de la Samsung, iar TCL, producător de televizoare din China, ar putea lansa un telefon pliabil. Pe piaţa telefoanelor pliabile, investiţia în astfel de dispozitive a ajuns deja la 5,5 miliarde de dolari.
În ceea ce priveşte 5G-ul, este aşteptat ca până la sfârşitul anului 2020 să se ajungă la un număr de 125 de operatori care vor introduce tehnologia 5G.
O tendinţă pentru anul 2020 va fi calculatorul cuantic, iar Google a promis că, începând cu 2020, un asemenea calculator va fi disponibil pentru utilizatori, dar nu a oferit detalii în acest sens, scrie BBC. Funcţionarea calculatorului cuantic se bazează pe fenomene cuantice şi nu pe bază de tranzistori, precum caşculatoarele folosite în mod curent. Un astfel de calculator permite efectuarea unui număr mai mare de operaţii într-un timp mult mai scurt. Calculatoarele cuantice ar putea crea progrese în chimie, industria farmaceutică şi inginerie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro