Cea mai mare companie alimentară din lume face un anunţ incredibil: mai mult de jumătate dintre alimentele pe care le vând sunt periculoase pentru oameni
Cea mai mare companie alimentară din lume, Nestlé, a recunoscut că peste 60% din principalele sale produse şi băuturi nu se încadrează în „definiţiile recunoscute ale sănătăţii”, iar unele dintre aceste produse nu „vor fi niciodată sănătoase, indiferent de ritmul în care le îmbunătăţim”, transmite Financial Times.
O prezentare care a circulat anul acesta în rândurile executivilor de top ai Nestlé, analizată de FT, arată că doar 37% din produsele firmei, excluzând mâncarea de animale şi alimentele medicale, reuşesc să atingă un rating de peste 3,5 stele în cadrul sistemului de sănătate din Australia.
Sistemul plasează produsele într-un clasament de unu până la cinci stele şi este folosit în cercetare de grupuri internaţionale precum Access to Nutrition Foundation (ATNF), fondat în Olanda. Nestlé, producătorul KitKat, Maggi şi Nescafé, descrie pragul de 3,5 stele drept o „definiţie recunoscută a sănătăţii”.
Din întregul portofoliu de mâncăruri şi băuturi al Nestlé, circa 70% din produsele alimentare nu au reuşit să întâlnească acest rating, alături de 96% din băuturi, excluzând cafeaua pură, şi 99% din portofoliul de îngheţate şi produse de cofetărie.
Între timp, apele îmbuteliate şi produsele lactate se încadrează în proporţie de 82% şi, respectiv, 60% în rating-ul stabilit de ATNF.
Informaţiile regăsite în document exclud produsele pentru bebeluşi, mâncarea pentru animale, cafeaua şi divizia de ştiinţe ale sănătăţii, ceea ce înseamnă că datele reprezintă circa o jumătate din totalul veniturilor anuale ale gigantului elveţian – 84,3 miliarde de franci elveţiei.
De asemenea, documentul a apărut într-un moment în care unele dintre cele mai mari companii alimentare încearcă să combată obezitatea şi să promoveze modele mai sănătoase de alimentaţie. În prezent, executivii Nestlé încearcă să stabilească o serie de obiective privind calitatea nutriţiei, planurile urmând să fie dezvăluite anul acesta.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro