CEC Bank introduce afişarea situaţia taxelor şi impozitelor datorate în mobile banking

Autor: Andra Stroe Postat la 02 aprilie 2020 95 afişări

CEC Bank introduce afişarea situaţia taxelor şi impozitelor datorate în mobile banking

CEC Bank a introdus în aplicaţia mobile banking a instituţiei o nouă opţiune. Astfel, clienţii companiei au acum acces direct la situaţia taxelor, impozitelor şi a amenzilor datorate către autorităţi, prin interogarea şi integrarea cu Ghişeul.ro şi permite achitarea imediată a acestora, fără comisioane.

„CEC Bank a demarat încă de anul trecut mai multe iniţiative de digitalizare – precum lansarea plăţilor de pe mobil, deschiderea online a conturilor – şi avem convingerea că internetul de pe mobil este unul din canale care ne vor permite să atragem noi clienţi şi să contribuim astfel la creşterea incluziunii financiare în România. În 2019, numărul de utilizatori ai CEC Mobile Banking a crescut cu 95% şi credem că acesta este canalul cu cel mai ridicat potenţial de creştere”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte - director general al CEC Bank.

La nivelul anului trecut, circa 60% din volumele de tranzacţii ale clienţilor CEC Bank au fost iniţiate prin canalele alternative – Internet Banking şi Mobile Banking.

Clienţii CEC Bank aveau încă de anul trecut posibilitatea de a plăţi online taxele, impozitele sau amenzile, prin aplicaţia Mobile Banking, prin selectarea şi completarea detaliilor de plată (tipul de impozit, instituţia beneficiară, suma datorată). După integrarea cu ghiseul.ro, taxele şi impozitele locale – precum cele pentru terenuri şi clădiri, cele auto, dar şi amenzile se pot plăţi cu un simplu click, sumele datorate la nivel individual fiind afişate direct, sub formă de listă. Nu se percep comisioane pentru plăţile de taxe, impozite şi amenzi prin acest sistem.

Pentru activarea noii funcţionalităţi, este necesară actualizarea aplicaţiei CEC Mobile Banking din App Store pentru posesorii de telefoane Apple sau din Google Play, pentru telefoanele cu Android.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cec,
cec bank,
taxe

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.